Colecția unui muzeu dispărut

Data: 04 August 2020

Muzeul Municipiului București găzduiește expoziția „Muzeul Simu și Pinacoteca București”, care duce mai departe povestea unui muzeu dispărut și a familiei Simu, și totodată oferă o imagine asupra colecțio­nismului la începutul secolului XX. Deviza „Nimic pentru noi, totul pentru țară” i-a ghidat pe Anastase și Elena Simu, de-a lungul timpului, și astfel au reușit să lase poporului român o colecție impresionantă.

Pinacoteca Bucureștiului și Muzeul Simu au avut un destin comun, care a început în 1949, când Pinacoteca s-a mutat din Casa „Amiral Vasile Urseanu” în Casa-Simu-Muzeu. 20 de ani mai târziu, Consiliul Popular al Municipiului București a schimbat denumirile de „Muzeul Anastase Simu” și „București în arta plastică” în Muzeul de Artă al Municipiului București „Anastase Simu”. Între timp, Muzeul Simu a fost demolat din vecinătatea blocului Eva, iar o parte a operelor a fost transferată către alte instituții. 

Angelica Iacob, șef Secție Artă a Muzeului Municipiului București, consideră că „expoziția reprezintă un proiect foarte important pentru spațiul cultural și pentru recuperarea memoriei Muzeului Simu, cel mai valoros muzeu de artă din România la începutul secolului XX. Expoziția se deschide cu o zonă dedicată celor doi colecționari, Anastase și Elena Simu. În vitrina dedicată lui Anastase putem observa fotografii de epocă, lucrarea de licență, câteva volume cu dedicație, dintre care unul din partea lui Grigore Antipa, dar și un registru de inventar foarte interesant pe care Anastase Simu l-a realizat înainte de a oferi muzeul statului român. În cadrul expoziției veți avea ocazia să vedeți și biroul lui Anastase ­Simu, precum și numeroase ­tablouri de mare valoare”.

Expoziția „Muzeul Simu și Pinacoteca București”de la Palatul Suțu poate fi vizitată până la data de 27 septembrie, de miercuri ­până duminică, în intervalul orar 10:00-17:00.

(Alexandra Drugan)