Colegiu al profesorilor pentru abaterile de la etica profesională

Un articol de: Oana Rusu - 04 Aprilie 2009

Cadrele didactice ar putea avea un organism asemănător Colegiului Medicilor care să analizeze abaterile de etică profesională, a spus joi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Potrivit acesteia, ideea ar putea fi cuprinsă în Legea învăţământului.

Referindu-se la bugetul din domeniul educaţiei pe anul 2009, demnitarul nu a exclus posibilitatea unei rectificări bugetare negative. Ecaterina Andronescu a explicat că această măsură ar putea fi luată întrucât nu se adună suficienţi bani la bugetul de stat. Totodată, ea a arătat că o rectificare negativă nu va suferi numai Ministerul Educaţiei, ci şi alte sectoare. Demnitarul a declarat că optează pentru un tip de evaluare continuă, dar pe lângă aceasta, şi pentru o evaluare periodică naţională care să se repete „cu o anumită periodicitate“. „Nu îmi doresc ca examenul de Bacalaureat să fie afectat de fenomenul păgubos al copierii. Ar fi o greşeală să nu recunosc că se copiază la aceste examene. Să spun că fenomenul copierii este generalizat ar fi la fel de greşit. Trebuie să eliminăm ceea ce este rău acolo unde se produce“, a adăugat ministrul. Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) a intrat pe un făgaş oarecum încărcat de formalism, mulţi dascăli reproşând sistemul birocratic al acestei instituţii, a spus, la conferinţa „Calitatea educaţiei din perspectivele beneficiarilor“, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Potrivit acesteia, în sistemul de învăţământ este nevoie de ajustări permanente, iar bunele practici din şcolile bune ar trebui extinse în sistem. Andronescu consideră că în Legea învăţământului ar trebui inclusă şi o prevedere privind ierarhia valorilor, întrucât această ierarhie „nu se mai regăseşte în ordinea ei firească“. Ministrul a afirmat că dascălii trebuie motivaţi, dar aceştia trebuie să respecte anumite rigori, întrucât „abaterea de la acestea ar aduce prejudicii nu numai celui care greşeşte, dar şi sistemului“, conform Agerpres.