Colegul Constantin Nony, condus întru lumină

Un articol de: Constantin Ciofu - 13 Decembrie 2011

Bunul nostru coleg Constantin "Nony" Popa a fost condus ieri, 13 decembrie, pe ultimul drum de familie, colegi, prieteni şi cunoscuţi. Slujba înmormântării a fost oficiată de un sobor de preoţi în capela Parohiei "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" - Moara de Vânt din Iaşi.

Un sobor de preoţi a săvârşit ieri după-amiază slujba înmormântării pentru colegul nostru Constantin "Nony" Popa, fotograf al "Ziarului Lumina" timp de aproape şapte ani. În jurul sicriului au stat membri ai familiei, rude, colegi, prieteni şi cunoscuţi. Cu toţii s-au rugat, cu lumânări aprinse în mâini, pentru odihna sufletului lui Nony. Lacrimile au fost stăpânite cu greu de cei care l-au iubit şi l-au apreciat. La finalul slujbei, pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, a citit mesajul de condoleanţe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Pr. Constantin Sturzu a transmis familiei colegului nostru "întreaga compasiune" a Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. "Constantin "Nony" a fost un scriitor cu lumină, la Lumina şi întru lumină. A fost un scriitor cu lumină, pentru că obiectul muncii sale era fotografia. A adus lumină în viaţa celor pe care i-a imortalizat. Şi-a făcut din această pasiune un mod de viaţă, un mod de a fi, iar acest lucru s-a impregnat în el. A doua calitate a lui a fost aceea că răspundea cu pace, nu arăta tulburare, răspândind în jur lumină. Aceasta este a doua calitate a lui la care mă refeream când spuneam că a fost scriitor la Lumina. A treia calitate a lui Constantin "Nony" este aceea că a fost scriitor întru lumină. Fiecare dintre noi se gândeşte că la un moment dat se va întâlni cu Mântuitorul, care este Lumina lumii. În Sfânta Evanghelie după Luca ni se spune: "Când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău e luminat". Sunt convins că ochii lui Constantin "Nony" se vor fi curăţit după atâtea slujbe fotografiate, după atâtea momente de sfinţenie. Ochiul său s-a curăţat prin tot ceea ce a surprins. Sunt convins că ultima fotografie a lui Constantin "Nony" este aceasta pe care o vedem cu toţii. Acum ne fotografiază şi ne lasă şi pe noi să desluşim înţelesurile acestui moment. El vrea să ne spună prin această fotografie că mai devreme sau mai târziu suntem destinaţi să ne întâlnim cu Dumnezeu, care este Lumină", a spus pr. Constantin Sturzu. Un membru de nădejde în echipa ziarului încă de la înfiinţare Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj de condoleanţe familiei regretatului fotoreporter Constantin "Nony" Popa de la Ediţia de Moldova a "Ziarului Lumina", pe care îl redăm în continuare: Îndurerată familie, Întristată adunare, Am primit cu tristeţe vestea trecerii neaşteptate la cele veşnice a harnicului fotograf Constantin "Nony" Popa de la Ediţia de Moldova a "Ziarului Lumina", membru de nădejde în echipa ziarului încă de la înfiinţare (7 februarie 2005). Prin râvna şi priceperea sa devenise unul dintre cei mai experimentaţi şi apreciaţi fotoreporteri din presa ieşeană. În cei şapte ani de activitate ai "Ziarului Lumina" a surprins în imagini momente memorabile din viaţa Bisericii Ortodoxe Române, multe dintre ele adevărate documente fotografice cu valoare istorică. În acest moment de tristă despărţire, ne rugăm Domnului Hristos să aşeze sufletul robului Său Constantin în lumina Împărăţiei cerurilor şi să aducă mângâiere în familia îndurerată. Veşnica lui pomenire, din neam în neam! † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române