Colind pentru sufletul necăjit
"Colind pentru sufletul tău" s-a intitulat concertul de la sediul Protoieriei III Capitală, desfăşurat luni, 20 decembrie. Potrivit tradiţiei, au fost împărţite 240 de pachete pentru persoanele asistate social.
Concertul a fost precedat de prezentarea părintelui Alin Hotcoleanu, preot de caritate la Spitalul de Dermato-Venerice "Scarlat Longhin", care a arătat semnificaţia sărbătorii Naşterii Domnului şi pregătirea pentru această sărbătoare. "Precum magii au adus Mântuitorului Iisus Hristos daruri: aur, smirnă şi tămâie, şi noi, în aceste zile, oferim daruri din partea noastră, a protoieriei, a Bisericii. Noi astăzi suntem chemaţi să ne curăţim trupeşte, să primim pe Pruncul născut, să-L primim în ieslea şi peştera sufletului nostru, să ne deschidem inimile şi sufletul pentru a se naşte şi în noi Pruncul Iisus Hristos şi să-L simţim şi noi ca un Mântuitor al nostru, al fiecăruia, şi viaţa noastră să devină mai bogată, mai curată, mai frumoasă, precum cântăm aşa de frumos în aceste colinde", a spus părintele Alin Hotcoleanu. A urmat concertul de colinde susţinut de Corala "Dominus" a Parohiei "Şerban Vodă" din Capitală. Grupul coral a fost dirijat de Gabriel Mihai Niţă. 240 de persoane asistate social din Protoieria III Capitală au primit câte un pachet în valoare de 9.000 de lei. După cum ne-a declarat părintele protoiereu Dinu Pompiliu, "100 de pachete au fost destinate copiilor, iar 140, familiilor neajutorate, aflate în evidenţa Biroului de asistenţă socială al Protoieriei IIII". Pachetele pentru adulţi au conţinut alimente de bază precum făină, ulei, zahăr, orez, salam, caşcaval şi un cozonac, iar cele pentru copii au conţinut fructe şi dulciuri. Contează mai mult sprijinul sufletesc Pachetele cu alimente şi dulciuri au fost pregătite de Cristina Untariu şi Cecilia Muja, asistenţi sociali în cadrul Biroului social al protoieriei amintite. "Este mai greu în zilele noastre să găseşti un sprijin de la cineva… Este important şi să poţi găsi un sprijin sufletesc, nu numai material. Când vezi că omul te înţelege, te ajută, atunci te simţi extraordinar, că nu eşti singur pe pământ. Am trecut printr-un moment foarte greu, iar personalul de la Biroul social al protoieriei a fost alături de mine şi sunt extraordinar de recunoscătoare pentru că sunt oameni foarte blajini, foarte miloşi, mereu alături de cei sărmani", a mărturisit Camelia Rădulescu, una dintre persoanele ajutate.