Colindă la spitalele şi centrele sociale din Oraviţa
Cu sprijinul Protopopiatului Oraviţa, Serviciul social-misionar al Episcopiei Caransebeşului a organizat joi, 15 decembrie, o acţiune filantropică dedicată pacienţilor din spitale şi beneficiarilor din centrele sociale ale oraşului Oraviţa. Corul "Armonia" al Liceului "Ioan Dragalina" din oraş, alături de clerici din Oraviţa şi împrejurimi i-au colindat pe toţi care, aflaţi în patul de suferinţă şi în singurătate, au aşteptat vestea Naşterii Domnului. Astfel a fost vizitat Spitalul Orăşenesc, modulele Centrului de Servicii Sociale, precum şi modulele Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Socială din Oraviţa. Odată cu vestea cea bună a Naşterii lui Hristos, toţi cei de faţă, bolnavi, bătrâni, ostenitori ai centrelor şi spitalelor, au primit daruri din partea Episcopiei Caransebeşului, simţind astfel taina comuniunii prefăcându-se în faptă, după cuvântul Celui ce se naşte în ieslea Betleemului şi ne vesteşte o altă taină a mântuirii noastre.