Colindători în Biserica „Sfânta Fecioară Maria“
Duminică, 14 decembrie, la ceas de Vecernie, paraclisul cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat“ al Parohiei „Sfânta Fecioară Maria“ din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală a fost gazda unui concert de colinde. Peste 50 de tineri au adus credincioşilor prezenţi vestea cea bună a Naşterii Domnului prin cântări şi versuri de inspiraţie religioasă.
Programul a fost deschis de un grup de tineri teologi care au interpretat colinde din repertoriile bizantin şi românesc şi cântece tradiţionale. Au urmat elevi ai Şcolii Generale nr. 70 „Cezar Bolliac“, îmbrăcaţi în frumosul port naţional românesc, sub coordonarea prof. Lenuţa Negoiţă. În încheiere, tineri de toate vârstele din cadrul Parohiei „Sfânta Fecioară Maria“ au încântat numeroşii credincioşi prezenţi prin interpretarea de colinde, cântece de stea şi poezii ce-L vestesc pe Pruncul Iisus. „Astăzi, în biserica noastră au fost prezenţi un număr de peste 50 de tineri, elevi de şcoală începând de la clasa 0 până la liceu, care ne-au încântat prin frumoasele colinde pe care le-au interpretat în mod deosebit, din suflet, pentru a cinsti marea sărbătoare a Naşterii Domnului. Acestor tineri noi le-am mulţumit şi, pe lângă mulţumirile adresate, le-am oferit şi un mic dar. Dorim ca tinerii să fie o prezenţă permanentă în casa lui Dumnezeu, pentru că ei sunt viitorul acestei parohii, urmând ca, la vremea cuvenită, să ne ia locul nostru, al celor vârstnici“, ne-a declarat părintele paroh Ioan Gheorghe Ţeugea.
Începând de astăzi, în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat“ sunt aşteptaţi aproximativ 500 de elevi din clasele primare ale Şcolii Generale nr. 80 din Capitală, cu care parohia desfăşoară un frumos parteneriat, pentru a primi Sfânta Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie. Evenimentele sunt organizate prin Serviciul pentru tineret din cadrul Comitetului parohial al Parohiei „Sfânta Fecioară Maria“.