Colindători la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi

Un articol de: Pr. Rareș Bucur - 22 Decembrie 2020

Anul acesta, în Duminica dinaintea praznicului Naşterii Domnului a fost pomenit şi Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul, Episcopul Antiohiei, prilej pentru care mulţi credincioşi din municipiul Galaţi şi nu numai au participat la slujba de la Catedrala Arhiepiscopală, unde se află şi o părticică din sfintele moaşte ale marelui părinte apostolic.

Sfânta Liturghie a fost săvârşită la Catedrala din Galaţi de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, înconjurat de slujitorii acestui sfânt locaş de cult. Între credincioşii de toate vârstele participanţi la slujbă s-au aflat tinerele fete de la Aşezământul social-filantropic „Sfântul Vasile cel Mare” din Galaţi şi Grupul folcloric „Glasul odăieşilor” din localitatea Odaia Manolache, judeţul Galaţi, format din bătrâni îmbrăcaţi în portul tradiţional al zonei Dunării de Jos, care, la momentul chinonicului şi după Sfânta Liturghie, au interpretat colinde tradiţionale româneşti şi au adus mulţumiri ierarhului pentru grija ce le-o poartă permanent.

La final, membrii celor două grupuri de colindători au primit daruri din partea Arhiepiscopului Dunării de Jos.