Colindători la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”
În perioada 18-20 decembrie 2017, preoți și tineri din Capitală au dorit să fie alături de pacienții de la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din București, pentru a vesti bucuria Nașterii Domnului. Personalul medical și cei îngrijiți aici au fost colindați de pr. Nicolae Pușcaș însoțit de un grup de enoriaşi de la Biserica „Buna Vestire”-Belu; un grup de tineri de la ASCOR; elevi de la Școala Postliceală „Carol Davila” din Capitală; pr. Ionuț Bărbulescu, însoțit de enoriași de la Biserica Bucur Ciobanu şi un grup de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox din București; pr. Bogdan Teleanu însoțit de un grup de tineri de la Biserica „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc; un grup de tineri colindători de la ASTO. De asemenea, la acest centru este așteptat să colinde și Grupul Psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.