Colindători la Policlinica „Providenţa“

Data: 23 Decembrie 2015

Policlinica „Providenţa“ a fost gazdă creştină pentru tinerii care au dorit, cu dragoste, să vestească Naşterea Domnului.

Corul „Nektarios“ al Bisericii „Sfântul Nectarie“ din Iaşi, Corul Mira al Bisericii „Sfântul Nicolae“ Domnesc - Paraclis Mitropolitan, studenţi ai Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi şi grupuri de copii au bucurat în aceeaşi măsură medici şi pacienţi, angajaţi şi colaboratori ai policlinicii.

Mai mult decât atât, de departe, din Parohia Slobozia II, Protopopiatul Roznov, un grup de 30 de copii din Asociaţia „Oastea Domnului“, după ce l-au colindat pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, a venit la Policlinica „Providenţa“, mângâind sufletele tuturor.

„Ca bucuria să fie deplină,  am cântat şi noi colinde ca într-o familie frumoasă, atât cât ne-am putut desprinde din rânduiala noastră, căci şi în aceste zile mulţi semeni aflaţi în suferinţă ne-au cerut ajutorul. Am sărbătorit slujindu-i cu drag. I-am încredinţat că Naşterea Domnului rămâne nădejdea noastră de mântuire. Că în aceste zile, chiar dacă e necesar să ne îngrijim de trup, suntem datori a ne primeni şi sufletul. Şi casa de acasă şi cea de la slujba rânduită fiecăruia dintre noi“, a menţionat Roxana Manole, de la Birou Statistică din cadrul Policlinicii „Providenţa“.

Să dea Bunul Dumnezeu ca Naşterea Domnului să ne găsească pe toţi sănătoşi, curăţaţi sufleteşte şi cu multe bucurii duhovniceşti.