„Colindători la uşa sufletului dumneavoastră“
Sala Sindicatelor din Râmnicu Vâlcea a găzduit marţi, 10 decembrie, a patra ediţie a concertului tradiţional de colinde al Arhiepiscopiei Râmnicului, intitulat „Colindători la uşa sufletului dumneavoastră“. Evenimentul a fost organizat de către Arhiepiscopia Râmnicului, în parteneriat cu Primăria Râmnicului şi Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae“ din Râmnicu Vâlcea.
Manifestarea spiritual-culturală a reunit mai multe corale şi grupuri de colindători din municipiul Râmnicu Vâlcea şi de la parohiile şi mănăstirile din eparhie. Grupurile corale participante au fost: Ansamblul „Dor“ din Băbeni, grupul coral al Parohiei Galicea, Grupul psaltic „Sfântul Grigorie Decapolitul“ al Mănăstirii Bistriţa, grupul coral al Mănăstirii Dintr-un Lemn, grupul coral al Mănăstirii Govora, corul sfintelor mănăstiri Cozia şi Turnu, Seminarul Teologic - Şcoala Gimnazială Waldorf, Corul „Canticum“ al Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae“ şi grupul de colindători, Secţia canto a Liceului de Arte „Victor Giuleanu“, Corala „Sfântul Ierarh Calinic“ a Protoieriei Râmnicu Vâlcea. La eveniment a fost prezent Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului. Printre cei prezenţi s-au aflat şi stareţi şi stareţe de la mănăstirile eparhiei.
În încheiere, IPS Gherasim a rostit un cuvânt de învăţătură dedicat momentului festiv şi i-a binecuvântat pe cei prezenţi, îndemnându-i să se pregătească trupeşte şi sufleteşte pentru a primi cu cuviinţă marele praznic al Naşterii Domnului. La final, toţi colindătorilor au primit daruri din partea organizatorilor.