Colinde în Suedia
Grupul coral "Credo" al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a susţinut, cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Episcop Macarie, în perioada 18-22 decembrie 2010, în mai multe oraşe din Suedia, concertul de colinde româneşti intitulat "Betleemul a deschis Edenul".
Itinerarul misionar al Grupului coral "Credo" al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, prilejuit de sărbătoarea Naşterii Domnului, s-a încheiat miercuri, 22 decembrie, în biserica parohiei ortodoxe române din oraşul Uppsala, cu un program de colinde, sub bagheta dirijorală a tânărului Florin Lache. Preasfinţitul Macarie a vorbit credincioşilor despre roadele acestei misiuni prin colindă, exprimându-şi speranţa ca în viitor să se poată organiza cât mai multe evenimente misionare împreună cu Grupul coral "Credo". "Constituit din credincioşi, îndeosebi din tineri din eparhia noastră, specializaţi în muzică, Grupul coral "Credo" va sprijini misiunea Bisericii noastre în nordul Europei, transmiţând, prin autenticele cântece ortodoxe, melosul şi duhul trăirii vieţii sacramentale. Pregătirea pentru marele praznic al Naşterii Mântuitorului este o ocazie minunată pentru lansarea acestei corale care a susţinut cu succes mai multe concerte de colinde în diferite oraşe din Suedia. Necesitatea unui grup coral are temeiuri liturgice, pastorale şi misionare, purtând în ţinuturile scandinave dorul, rugăciunea şi bucuria pe care românii, iubitori de credinţă, de autentic şi de frumos, le poartă cu ei în peregrinările lor, cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Cântecele au înfrumuseţat dintotdeauna rugăciunea şi actul de cult, însă au reuşit, dincolo de apropierea omului de Dumnezeu, să apropie oameni de semenii lor. În acelaşi timp, cei binecuvântaţi de Dumnezeu cu darul cântului trebuie să înţeleagă că reuşita demersului lor depinde foarte mult de asumarea stării de smerenie şi ascultare ce face ca dragostea de cânt şi râvna personală să îi înalţe duhovniceşte pentru a ne face accesibile armoniile trăirilor sufleteşti izvorâte din legătura dintre teologie şi doxologie", a spus PS Macarie. Grupul coral "Credo" a fost fondat anul acesta, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Macarie, din considerente pastoral-misionare. Cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului, tânărul cor a adus bucuria colindului în sufletele românilor din mai multe parohii scandinave. Primul concert de colinde a fost susţinut sâmbătă, 18 decembrie, cu prilejul sărbătoririi Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, în parohia ortodoxă română din oraşul Jönköping. Duminică, 19 decembrie, Grupul coral "Credo" a dat răspunsurile la Liturghia arhierească şi a susţinut concertul de colinde în biserica parohiei ortodoxe române din oraşul Göteborg. Marţi, 21 decembrie, Grupul coral "Credo" a susţinut concertul "Betleemul a deschis Edenul" în biserica parohiei ortodoxe române din Stockholm-Solna. La acest eveniment, alături de românii din comunitate şi de alţi invitaţi, au participat Emil Druc, ambasadorul Republicii Moldova în Regatul Suediei, şi Ruxandra Lupan, ataşatul cultural al Ambasadei României în Regatul Suediei.