Colinde străbune în Voivodina

Data: 16 Decembrie 2010

Sâmbătă, 11 decembrie, grupul vocal al Liceului Teoretic "Eftimie Murgu" din Bozovici, condus de părintele profesor Petrică Zamela, alături de câteva cadre didactice de la şcolile din Valea Almăjului, au participat la Festivalul de colinde, datini şi obiceiuri de iarnă "Fie în veci de veci lăudat" din Uzdin (Serbia), care a avut loc la Şcoala românească "Sfântul Gheorghe" din localitate. Tinerii au adus fraţilor români de acolo vestea Naşterii Mântuitorului, dar şi mesajul de fraternitate şi solidaritate. Aceştia au primit aprecieri din partea românilor din Uzdin şi din partea Societăţii culturale "Tibiscus", din aceeaşi localitate.

Sâmbătă, 18 decembrie, fraţii români din Uzdin vor fi aşteptaţi la Liceul din Bozovici şi la Şopotul Vechi, unde vor participa la un festival de colinde. La acest eveniment va fi prezent şi corul Societăţii culturale "Tibiscus" din Uzdin. Duminică, 12 decembrie, grupul vocal s-a deplasat la Vladimirovăţ (Serbia), unde au participat la Sfânta Liturghie, oficiată de părintele paroh Kosta Suru şi de părintele Petrică Zamela, de la Liceul din Bozovici. La sfârşitul Sfintei Liturghii, grupul a susţinut un mic recital de colinde, primind mulţumirile conducerii parohiale şi ale tuturor credincioşilor prezenţi în biserică. Părintele paroh Kosta Suru a ţinut să mulţumească în mod deosebit colindătorilor, deoarece, pentru credincioşii români pe care îi păstoreşte, deplasarea tinerilor elevi din România la colindat în această localitate a fost un fapt inedit, în decursul pastoraţiei Sfinţiei Sale de peste 30 de ani. (Darius Herea)