Colinde vechi interpretate de studenţi, la Cluj-Napoca
Liga Studenţilor din Cluj, în parteneriat cu Universitatea „Babeş-Bolyai”, organizează concertul de colinde vechi „Şi ne lasă gazdă-n casă”, ediţia a IV-a, pe 6 decembrie, de la ora 19:00 în sala Auditorium Maximum. Concertul va pune în scenă obiceiul vechi de colindat din satul transilvănean, iar prin repertoriul de colinde de anul acesta se va recrea atmosfera Ajunului de Crăciun din anul 1918, trăită de românii care au trăit Marea Unire. „Ne întoarcem cu 100 de ani în urmă, și petrecem un Ajun de Crăciun, așa cum a fost el trăit în 1918 de țăranii noștri, după ce românilor de pe aceste meleaguri le-au fost întipăriți în minte, în ultimii ani, norii negri ai războiului dar, mai pe urmă, cerul senin și izbăvitor al Marii Uniri”, au transmis organizatorii, Liga Studenţilor din Cluj. Intrarea la eveniment este liberă.