„Colocviile Putnei“, ediţia a IX-a, în prima ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare

Un articol de: Constantin Ciofu - 15 Iulie 2010

În perioada 14-17 iulie 2010, la Mănăstirea Putna are loc ediţia a IX-a a Simpozionului de istorie "Colocviile Putnei". La manifestare vor participa atât clerici, cât şi profesori de la mai multe universităţi din ţară.

Programul simpozionului a debutat ieri la ora 16:00 cu o slujbă de Te Deum oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Apoi a avut loc lansarea volumului "Analele Putnei" numărul 9, care cuprinde lucrările susţinute în anul 2008, şi a volumului "Pro Bucovina. Repere istorice şi naţionale", publicat de Centrul de Cercetare şi Documentare "Ştefan cel Mare" al Mănăstirii Putna şi de Institutul Român de Geanologie şi Heraldică "Sever Zotta" din Iaşi. Centrul de Cercetare şi Documentare "Ştefan cel Mare" al Mănăstirii Putna a fost înfiinţat pe 2 ianuarie 2005, cu binecuvântarea IPS Pimen. Scopul Centrului este cercetarea istoriei epocii ştefaniene şi a istoriei Mănăstirii Putna. De la înfiinţare până în prezent, Centrul a organizat la Mănăstirea Putna şi la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi opt ediţii de comunicări ştiinţifice, reunite sub numele "Colocviile Putnei". Dat fiind caracterul unitar al monahismului bucovinean în perioada de ocupaţie austriacă (1775-1918), începând cu ediţia din acest an, Simpozionul "Colocviile Putnei" va cuprinde şi o secţiune dedicată istoriei mănăstirilor din Bucovina în această epocă. "Colocviile Putnei", din anul 2005 Astăzi vor fi susţinute comunicări de mai mulţi profesori şi istorici din Bucureşti şi Iaşi în care se vor face observaţii cu privire la dobândirea puterii princiare în Moldova epocii ştefaniene, la relaţiile moldo-otomane sau la Cruciada din 1487. Alte referate vor fi prezentate şi de la ora 16:00. Printre acestea amintim comunicările monahului Alexie Cojocaru, "Contribuţii la cunoaşterea patrimoniului religios al Mănăstirii Putna", şi ale monahului Iustin Taban, "Portretele egumenilor Mănăstirii Putna. Câteva rectificări". Mâine dimineaţă, ierom. Dosoftei Dijmărescu va vorbi despre "Statutul Cuviosului Daniil Sihastrul la mijlocul veacului al XVI-lea şi o posibilă semnificaţie", iar Mihai-Bogdan Atanasiu despre "O danie a lui Iacov Putneanul şi semnificaţiile ei". Olimpia Mitric va face referire la "Inventarele bisericeşti din Bucovina istorică în Arhivele Statului din Cernăuţi", iar monahia Maria Magdalena Gherghina va vorbi despre "Mănăstirea Dragomirna. 1875-1918". De la ora 16:00 vor fi susţinute şi alte comunicări legate de viaţa Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Sâmbătă, în ultima zi a simpozionului, participanţii vor merge într-o excursie de studii la biserici şi mănăstiri din secolele XV-XVI din Bucovina. "Încă din anul 2004 când a avut loc sărbătoarea "Ştefan 500", istorici, oameni de cultură s-au grupat în jurul Mănăstirii Putna şi au adus noi date din trecutul acestei mănăstiri, al Sfântului Voievod Ştefan cel Mare şi al celorlalte ctitorii ale marele voievod. În anul 2005 s-a pus temelia "Colocviilor Putnei", iar anul acesta se organizează cea de-a IX-a ediţie. Şi anul acesta sunt prezenţi profesori de la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi, Institutul "Nicolae Iorga" din Bucureşti şi din alte zone ale ţării care au răspuns invitaţiei noastre şi au câte ceva nou de spus atât despre trecutul frumos al mănăstirii noastre, cât şi despre epoca frumoasă a slăvitului Voievod Ştefan", a declarat arhim Melchisedec Velnic, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi stareţul Mănăstirii Putna.