Colocviu de artă brâncovenească la Buzău
La Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei a început ieri un colocviu de artă şi ateliere de iconografie dedicate Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, intitulat „Arta brâncovenească. Moştenire bizantină şi ethos românesc în tradiţia ortodoxă“. Iubitorii de artă şi istorie au ocazia să cunoască mai bine epoca brâncovenească şi să vadă etapele realizării unei icoane ortodoxe pe lemn.
Invitaţii la colocviu şi mai mulţi credincioşi au participat ieri la Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului“ din Buzău la slujba Acatistului Sfinţilor Brâncoveni. Cu această ocazie, în catedrală a fost aşezată spre închinare o icoană mare cu chipurile Sfinţilor Martiri Brâncoveni.
Colocviul de artă brâncovenească a debutat la Biblioteca eparhială „Ghenadie Episcopul“ cu alocuţiunea Înaltpreasfinţitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. „Chiar dacă în epoca lui Matei Basarab arta şi cultura bisericească au cunoscut o dezvoltare deosebită, totuşi Constantin Brâncoveanu este cel care a intervenit atât de mult în artă şi cultură, încât s-a ajuns să se vorbească despre stilul brâncovenesc. Este adevărat că se pot observa multe influenţe din stiluri artistice apusene, dar nimeni nu ar putea să spună că nu se regăseşte ca român într-o biserică construită în stilul brâncovenesc. Stilul brâncovenesc şi stilul ştefanian din Moldova sunt stilurile arhitecturale şi artistice pe care noi, cei de astăzi, trebuie să le punem în valoare, actualizându-le şi împropriindu-ne spiritul şi valorile artei creştine pe care aceşti domnitori ai Ţărilor Române le-au creat şi cultivat“, a spus IPS Arhiepiscop Ciprian.
În cadrul colocviului susţin prelegeri prof. Mihaela Palade, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti; prof. expert restaurator Ştefan Ionescu; psihologul Nicoleta Vascan; pictorul bisericesc Mihai Coman. În cadrul programului, invitaţii vor vizita bisericile şi monumentele brâncoveneşti din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei.