Colocviu de etnografie şi folclor la Alba Iulia

Data: 29 Martie 2011

Înalt Preasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, a participat, în 26 martie, la Colocviul de etnografie şi folclor "Gheorghe Pavelescu", manifestare a cărei dschidere oficială a avut loc în Aula Facultăţii de Teologie din Alba Iulia. "Pe noi, pe slujitorii Bisericii, ne preocupă

respectarea memoriei, respectarea înaintaşilor şi a misiunii şi lucrărilor pe care le-au desfăşurat în vremuri grele, pentru a ne lăsa nouă temeiuri pentru o lume mai bună. Sfântul Apostol Pavel spune limpede în Epistola către Evrei, în capitolul al XIII-lea, că trebuie să ne aducem aminte de înaintaşii noştri. Să băgăm bine de seamă modul în care şi-au desfăşurat viaţa şi să le urmăm credinţa, râvna şi dăruirea pentru slujirea unui ideal a unei culturi, a unei spiritualităţi, a unei ţări", a spus IPS Andrei, conform Radio Trinitas, citat de www.basilica.ro. Ediţia actuală i-a omagiat pe istoricul Emil Turdeanu şi pe rapsodul Ioan Blajan, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea lor. (O.R.)