Colocviu pe tema restaurării monumentelor, la Chişinău
Astăzi vor debuta lucrările colocviului internaţional "Tehnici şi materiale pentru restaurarea monumentelor de arhitectură", ce se va desfăşura în capitala Rep. Moldova, evenimentul fiind organizat de Institutul Cultural Român "Mihai Eminescu" de la Chişinău, în colaborare cu Catedra de Arhitectură din cadrul Facultăţii de Urbanism şi Arhitectură a Universităţii Tehnice a Moldovei. La colocviu vor participa câţiva invitaţi speciali din România şi din străinătate, specialişti recunoscuţi în domeniu, precum David Baxter, director Programe Europene, IHBC; Dragoş Marcu - inginer, profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism din Bucureşti, proiectantul structurii celor mai înalte clădiri în România, sau Şerban Sturdza - arhitect, vicepreşedintele Fundaţiei Pro Patrimonio şi vicepreşedintele Ordinului Arhitecţilor din România.