Colocviu pentru pregătirea susţinerii gradului I clerical
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti a avut loc ieri, 9 octombrie, un colocviu pentru pregătirea susţinerii gradului I clerical, la care au participat preoţi din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor şi din celelalte eparhii ale Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei.
Conform metodologiei pentru obţinerea gradelor profesionale de către personalul clerical, în cadrul acestui colocviu, clericii înscrişi şi-au ales tema lucrării de grad, în consultare cu preoţii profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Lucrarea trebuie depusă la secretariatul facultăţii până la data de 30 iunie 2015. „Preoţii care s-au înscris pentru obţinerea gradului I clerical trebuie să elaboreze sub coordonarea unui profesor universitar o lucrare ştiinţifică pe o temă de actualitate teologică, pastorală şi misionară. S-a fixat ca la începutul lunii octombrie, în fiecare an de acum încolo, să se ţină acest colocviu pentru obţinerea gradului I clerical, aşa cum, în mod similar, la începutul lunii februarie, se ţine colocviul pentru profesorii de religie care doresc să se înscrie la gradul I în învăţământul preuniversitar. În prealabil, preoţii care s-au prezentat astăzi la colocviu au luat legătura cu profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi au ales subiecte pentru lucrarea ştiinţifică. După ce au stabilit o anumită bibliografie, au făcut un plan pe care astăzi l-au prezentat comisiei“, ne-a spus părintele Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.
Temele propuse pentru lucrările ştiinţifice au reprezentat capitole de teologie academică relaţionate cu aspecte din viaţa Bisericii. „Credem că sunt subiecte de interes pentru misiunea Bisericii, pentru că multe dintre acestea sunt pe tema Anului omagial 2015 dedicat misiunii parohiei şi mănăstirii în contextul actual. Sunt multe dimensiuni ale acestei misiuni şi preoţii le pot trata folosind bibliografia actuală, pe care au elaborat-o profesori nu numai din facultatea noastră, ci şi din întreaga ţară, şi vor elabora lucrări ştiinţifice care trebuie să corespundă exigenţelor academice, fiind în acelaşi timp pentru ei un prilej de a-şi înnoi cunoştinţele şi de a-şi evalua propria activitate şi activitatea care se desfăşoară în parohie. Ei au la dispoziţie o perioadă până la sfârşitul lunii iunie 2015 în care să elaboreze această lucrare pentru obţinerea gradului I în preoţie“, ne-a spus părintele decan.