Colocviul „Etica memoriei“, la Mănăstirea Putna

Data: 20 August 2015

La Mănăstirea Putna se desfăşoară, în perioada 20-23 august, colocviul Fundaţiei „Credinţă şi creaţie. Acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga - maica Benedicta“, ediţia a IX-a, care va avea tema „Etica memoriei“. Evenimentul se desfăşoară cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte  Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Prima zi a evenimentului este dedicată omagierii regretatului academician Dan Hăulică, preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă între anii 2000-2014 şi preşedintele Fundaţiei în perioada 2007-2014. Omagiul va fi constituit din expoziţii de artă plastică ale membrilor grupului PROLOG - 30 de ani de existenţă (Paul Gherasim, Constantin Flondor, Horea Paştina, Mihai Sârbulescu), ale unor artişti îndrumaţi de Dan Hăulică (Viorel Mărginean, Silvia Radu, Virgil Scripcariu, Dacian Andoni, Traian Cherecheş), din filme documentare realizate de Grigorie Ilisei şi Dacian Andoni, precum şi din evocarea făcută de stareţul Mănăstirii Putna, arhimandrit Melchisedec Velnic: „Memoria domnului academician Dan Hăulică la Putna“.

În zilele de 21-22 august vor avea loc comunicări pe teme variate ale memoriei româneşti, cu aplecare asupra literaturii, artei, filosofiei şi istoriei vechi sau recente, inclusiv în spaţiul Basarabiei şi al Bucovinei de Nord. Rectorii colocviului vor fi prof. univ. Lucia Cifor şi scriitorul Adrian Alui Gheorghe. Printre participanţi se numără acad. Alexandru Zub, acad. Alexandrina Cernov, prof. univ. Andrei Ionescu, conf. univ. Sorin Lavric, conf. univ. Daniel Cristea Enache, conf. univ. Marius Vasileanu, prof. univ. Eugenia Bojoga, prof. univ. Gheorghiţă Geană, Ciprian Olinici (Radio TRINITAS), Doina Mândru (critic de artă), Elena Murariu (pictor), Cristina Cojocaru, prof. dr. Adrian Romila, prof. dr. Raluca Naclad.

În cadrul evenimentului, vor fi lansate „Caietele de la Putna“, nr. 8/2015, ce conţin comunicările de la simpozionul din anul precedent, cu tema „Jertfă şi creaţie“. Duminică, 23 august, simpozionul se va încheia cu o excursie la Memorialul de la Sighet, un muzeu viu al istoriei şi memoriei recente.