Colocviul „Marin Preda - omul și opera, la centenar”
Prin colocviul național intitulat „Marin Preda - omul și opera, la centenar”, autorul romanului „Moromeții” a fost omagiat la Alexandria, marți, 11 octombrie 2022. Manifestarea literară dedicată lui Marin Preda (5 august 1922 - 16 mai 1980) a reunit critici, istorici literari, poeți, prozatori, dramaturgi și cercetători ai operei lui Marin Preda și a fost moderată de scriitorul Ștefan Mitroi.
Au susținut comunicări: Aurel Maria Baros, președintele filialei București - Proză a Uniunii Scriitorilor; Otilia Sîrbu, secretar științific al Secției Filologie și Literatură a Academiei Române; Lucian Chișu, critic și istoric literar, coordonator editorial al revistei „Caiete critice”; Oana Soare, cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române; Ana Dobre, critic literar şi eseist; Nicoleta Milea, poetă şi critic literar; Nicolae Scurtu, istoric literar.
Au mai avut intervenții scriitorii: Stan V. Cristea; Florea Burtan; Evelyne Maria Croitoru; Titi Damian, prozator; Nicolae Marinescu, publicist și editor.
Colocviul a fost organizat de Consiliul Județean Teleorman și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România și în colaborare cu Biblioteca Județeană „Marin Preda” din Teleorman.