Combaterea abandonului școlar în rândul elevilor din sectorul 3
Proiectul educațional „Sprijin pentru prevenirea abandonului timpuriu al școlii în rândul copiilor proveniți din familiile afectate de sărăcie din sectorul 3”, desfășurat de Asociația „Diaconia” - filiala sector 3, finanțat cu fonduri nerambursabile de la Consiliul Local al Primăriei Sector 3, a ajuns la final. Ultimul workshop din cadrul acestuia a fost organizat marți, 31 octombrie, la sediul social al Asociației „Diaconia” - filiala sector 3, cu participarea ultimilor 60 de beneficiari.
Asociația „Diaconia” - filiala sector 3 a organizat marți, 31 octombrie, cel de-al patrulea și ultimul workshop din cadrul proiectului educațional „Sprijin pentru prevenirea abandonului timpuriu al școlii în rândul copiilor proveniți din familiile afectate de sărăcie din sectorul 3”, prin care 210 copii proveniți din familii defavorizate de pe raza sectorului au beneficiat gratuit de sesiuni de informare în domeniul educației și de ghiozdane echipate cu rechizite.
Acest ultim atelier, la care au participat 60 de beneficiari, a fost deschis de părintele Sergiu-Constantin Nicolaescu, care a adresat un cuvânt de bun-venit participanților, în care i-a îndemnat să acorde atenția cuvenită educației pentru cultivarea valorilor sănătoase necesare dezvoltării armonioase atât pentru societate, cât și pentru Biserică.
„Este foarte important să învățăm. De aceea, venim în ajutorul vostru oferindu-vă câte un ghiozdan cu tot ceea ce vă este necesar pentru a continua studiile. Întotdeauna un om care învață va reuși în viață. Să fiți ascultători, să mergeți duminica la biserică pentru că fără Dumnezeu nu putem face nimic trainic, iar fiecare om trebuie să aibă două mari virtuți: credință în Dumnezeu și rușine, adică respect față de oameni!”, le-a spus părintele Sergiu-Constantin Nicolaescu celor prezenți.
În continuare, educatorul Andreea-Elena Bucur de la Centrul de zi pentru copii „Sfânta Muceniță Sofia” al Arhiepiscopiei Bucureștilor a ținut sesiunea de informare, oferind argumente privind importanța educației, necesitatea frecventării cursurilor școlare atât pentru dobândirea de cunoștințe, cât și pentru dezvoltarea comportamentală a copiilor, îndemnându-i pe părinți să îi sprijine pe copii în acest demers educațional.
La final, fiecare copil a primit câte un ghiozdan complet echipat cu rechizite pentru participarea la orele de curs de la școală.
Andrada Mănescu, manager de proiect, ne-a oferit detalii despre desfășurarea acestui proiect educațional: „Astăzi a avut loc al patrulea workshop din cadrul proiectului, 60 de copii primind ghiozdane echipate cu rechizite, participând în prealabil la ultima sesiune de informare privind importanța educației. În total, 210 elevi din sectorul 3 au fost beneficiarii acestui proiect finanțat de Consiliul Local al Primăriei sectorului 3. Ne-am dorit ca toți copiii să poată beneficia de acces la educație pentru că, din experiențele anterioare, părinții cu posibilități materiale reduse se plângeau că nu au rechizitele necesare la început de an școlar, motiv pentru care am demarat acest proiect. Derulăm acest tip de proiecte de cinci ani cu fonduri nerambursabile din partea Primăriei sectorului 3 și ne dorim ca și în anii următori să venim în sprijinul familiilor nevoiașe din sectorul 3”.