Comemorarea eroilor din Detaşamentul Păuliş

Un articol de: Cosmin Balint - 22 Septembrie 2014

În perioada  20-21 septembrie 2014, la împlinirea a 70 de ani de la luptele pe care ostaşii români le-au dus pe meleagurile Păulişului împotriva trupelor hortiste, au avut loc slujbe de comemorare, depuneri de coroane pentru cei căzuţi pentru patrie, precum şi întâlnirea cu cei şapte supravieţuitori ai luptelor de atunci.

Ceremoniile de comemorare au început sâmbătă, 20 septembrie, la Unitatea Militară din Radna, unde un sobor de preoţi a oficiat slujba de pomenire a eroilor din Detaşamentul Păuliş. Au fost depuse apoi coroane de flori din partea reprezentanţilor instituţiilor de stat centrale şi locale. Următoarea oprire în acest pelerinaj comemorativ a fost în cimitirul eroilor de la Radna, unde după slujba de Parastas au fost depuse jerbe de flori. Apoi, la biserica din Parohia Păuliş, Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoţi, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească. În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre Sfânta Cruce şi cultul eroilor, punând în lumină înălţarea prin jertfa pentru bine şi desăvârşire. Totodată, Înaltpreasfinţitul Timotei a amintit de luptele de la Păuliş, desfăşurate chiar în timpul marelui praznic al Înălţării Sfintei Cruci, acum 70 de ani, şi de exemplul de jertfelnicie al Sfântului Constantin Brâncoveanu, omagiat în acest an; despre jertfa lui de ctitor de ţară, pentru credinţă şi neam. După Sfânta Liturghie, a fost oficiat un Parastas pentru eroii căzuţi la datorie în 1944. Ceremonia dedicată eroilor a continuat la monumentul eroilor Detaşamentului Păuliş, unde Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoţi, a oficiat o slujbă de pomenire. În cuvântul de omagiere a eroilor căzuţi în luptele din 1944, Înaltpreasfinţia Sa a subliniat în mod deosebit tradiţia locală mereu împrospătată în fiecare an la această dată şi a evidenţiat aportul credincioşilor din parohiile Păuliş, Radna, Baraţca, Cladova, Miniş, Ghioroc şi Cuvin pentru cinstirea eroilor neamului din Detaşamentul Păuliş. Chiriarhul i-a binecuvântat pe veteranii prezenţi şi pe urmaşii  acestora, care au venit să-şi cinstească camarazii, eroii care îşi dorm somnul de veci sub glia de la Păuliş. Unul dintre reprezentanţii rămaşi în viaţă, ai eroilor elevi căzuţi pe câmpul de luptă, a istorisit pe scurt greutăţile întâmpinate în anul 1944 pe front. De asemenea, Prefectura Arad, reprezentată prin prefectul Cosmin Pribac, a înmânat diplome şi plachete comemorative pentru  veteranii de război. Duminică, 21 septembrie, a fost organizat un pelerinaj la locurile unde au luptat veteranii de război, în parohiile Cladova, Baraţca, centrul comunei Păuliş, unde se află statuia căpitanului Ioan Fătu, Miniş, Ghioroc şi Cuvin. În fiecare loc au fost oficiate slujbe de pomenire a eroilor căzuţi de către preotul Stelian Covăsânţan din Parohia Cladova şi au fost depuse coroane de flori la fiecare troiţă ridicată în memoria acestora.