Comemorarea lui Mihai Eminescu de copii din Eparhia Buzăului și Vrancei
Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a organizat duminică, 13 iunie, o excursie tematică la București pentru 55 de copii din cei 120 care au participat până în prezent la atelierele asociației.
Itinerarul cultural a avut două obiective: pe de o parte, cunoașterea directă a unor aspecte istorice și culturale pe care copiii le lucraseră anterior în cadrul atelierelor, iar pe de altă parte, trăirea în comuniune a unor clipe de celebrare a poetului național Mihai Eminescu.
Preț de două ore, copiii au intrat în contact direct cu toate detaliile pe care le-a presupus vizitarea Palatului Mogoșoaia. Acest început al itinerarului a fost urmat de un popas la Palatul Cantacuzino, una dintre cele mai frumoase clădiri din București, în incinta căruia se află și Muzeul „George Enescu”, și de vizitarea expozițiilor permanente și temporare din cadrul Muzeului Național de Istorie a României. În acest fel, copiii au putut recunoaște, în mod direct, aspecte de cultură, civilizație și istorie despre care aflaseră în cadrul atelierelor la care au participat de la începutul anului.
Vizita la Muzeul Național al Literaturii Române s-a axat, în principal, pe cunoașterea poetului național, a obiectelor personale, a manuscriselor, a detaliilor fascinante legate de personalitatea și opera acestuia.
La finalul zilei, copiii au fost oaspeți ai Liceului pedagogic ortodox „Anastasia Popescu” și ai Centrului de Excelență în Cultură și Civilizație Românească „Împreună” București, într-o seară cultural-artistică dedicată lui Mihai Eminescu. Mona Șerbănescu, directorul instituției de învățământ, și scriitorul Mihai Gheorghiu, președintele Platformei civice „Împreună”, au fost organizatorii acestei seri culturale, în cadrul căreia a conferențiat și criticul literar Christian Crăciun.
Copiii din cele șapte localități vrâncene și buzoiene au ascultat explicații detaliate despre versurile eminesciene, iar tinerii din cadrul centrului de excelență (studenți și liceeni) au redat din amintirile unor contemporani ai marelui poet. Adolescenții din Varnița, județul Vrancea, coordonați de părintele George Dima, participanți la trainingurile inițiate de Asociația Femeilor Ortodoxe, au susținut un moment poetic cu titlul postumei eminesciene „Nu... nu sunteți ca iarba...”.