Comemorarea lui Nicolae Titulescu în Şcheii Braşovului

Un articol de: Oana Rusu - 14 Martie 2013

La împlinirea celor 21 ani de la reînhumarea în Şcheii Braşovului a osemintelor celui mai mare diplomat român, Nicolae Titulescu, la Biserica „Sfântul Nicolae“ a avut loc, joi, 14 martie, o serie de manifestări. Între acestea, a fost săvârşită şi o slujbă de sfinţire a steagurilor româneşti care au fost transmise prefecturilor judeţelor Covasna, Harghita, Mureş şi către Casa de copii „Sfântul Iosif“ din Odorheiu Secuiesc. Steagurile au fost trimise ca simboluri naţionale din partea Instituţiei Prefectului Judeţului Braşov, în colaborare cu Universitatea „Transilvania“, Asociaţia „Universitaria Emil Poenaru“ şi Muzeul „Prima Şcoala Românească“.

Prin această acţiune s-a evidenţiat personalitatea remarcabilă a lui Nicolae Titulescu, care a susţinut „unitatea în diversitate“. „Marea armonie universală la care însuşi Titulescu visa poate deveni realitate şi ar trebui să fie dezideratul tuturor naţiunilor. Unitatea în diversitate trebuie să ne determine să depăşim orice formă de conflict“, se arată în comunicatul organizatorilor. Slujba de sfinţire a steagurilor a fost oficiată de pr. paroh Ioan Herda şi pr. Vasile Oltean, director al Muzeului „Prima Şcoală Românească“ din Şcheii Braşovului, în prezenţa unor oficialităţi şi personalităţi locale şi naţionale. Manifestările de comemorare a marelui diplomat Nicolae Titulescu au continuat la mausoleul din apropierea Bisericii „Sfântul Nicolae“, conform celor precizate de pr. Vasile Oltean.