Comemorarea Mitropolitului Vasile Lăzărescu la Birda
Joi, 21 februarie 2019, s-au împlinit 50 de ani de la trecerea la cele veșnice a Mitropolitului Vasile Lăzărescu al Banatului (1947-1969). La inițiativa pr. Valentin Bugariu, au fost oficiate Sfânta Liturghie și slujba Parastasului în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Parohia Birda. La slujba de pomenire s-au înălțat rugăciuni pentru Mitropolitul Vasile și familia sa. La otpustul rugăciunii liturgice, pr. protoiereu Ioan Prisăcean, protopopul Detei, a amintit de tradiția Scripturii care ne învață: „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința” (Evrei 13, 7). Totodată, a fost susținută și cateheza cu tema „Mitropolitul Dr. Vasile Lăzărescu - 50 de ani de la trecerea la Domnul”, pregătită de pr. Valentin Bugariu. În cadrul acesteia, vorbitorul a amintit de omagierea satului românesc, Mitropolitul Vasile Lăzărescu fiind un reprezentant al satului bănățean, născut la 1 ianuarie 1894, în localitatea Jadani (azi Cornești) de lângă Timișoara. Cateheza a fost sprijinită de o expoziție tematică: cărți ale Mitropolitului Vasile, volume omagiale, monografice, literatură, memorialistică, fotografie, presă bisericească. În continuare, elevii de la Școala Gimnazială din Birda, îndrumați de prof. Mihaela Coman, au prezentat un program artistic intitulat „Satul bănățean în perioada interbelică”. Au fost prezentate principalele coordonate ale spațiului banatic: cultura tradițională, portul popular, casa țărănească. Activitatea de comemorare a fost posibilă cu sprijinul Școlii Gimnaziale din Birda.