Comemorarea părintelui Arsenie Boca la Sighişoara

Data: 29 Noiembrie 2017

În cadrul „Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” în Patriarhia Română, credincioșii din Parohia Sighișoara VII au adus un omagiu părintelui Arsenie Boca, unul dintre cei mai cunoscuți mărturisitori din a doua jumătate a secolului trecut. La sfârşitul Sfintei Liturghii, preoţii slujitori ai bisericii parohiale au săvârşit slujba parastasului pentru părintele Arsenie Boca. A urmat un program de cântece din repertoriul de muzică tradițională românească susținut de interpreții mureșeni: Dorina Oprea și familia Teodor, Narcisa și Teodora Țogorean. A urmat şi un program de pricesne și de colinde, susţinut de aceiaşi interpreţi. Prin această manifestare, parohii Claudiu-Ioan Tofan şi Mircea Fusaru au dorit să insufle credincioşilor acestei comunităţi spiritul jertfelnic al celor care au suferit în temniţele comuniste pentru credinţa în Hristos. Totodată, prin exemplul părintelui Arsenie Boca, cei prezenţi au conştientizat că trebuie să se apropie mai mult de Dumnezeu, având exemple pe cei care în timpuri de prigoană au mărturisit credinţa în Iisus Hristos, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.