Comemorarea Patriarhului Justinian

Un articol de: Protos. Iustin Popovici - 21 Octombrie 2017

La biserica Parohiei Arad-Centru a avut loc joi, 19 octombrie, cu binecuvân­tarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, întrunirea Cercului pastoral-misionar Arad, coordonat de pr. dr. Ioan Tulcan. Întrunirea a debutat în biserica Parohiei Arad-Centru cu săvârșirea Sfintei Liturghii, la finalul căreia s-a oficiat o slujbă de pomenire a Patriarhului Justinian.

Întâlnirea a stat sub semnul comemorării a 50 de ani de la vizita Patriarhului Justinian la Arad (21-24 octombrie 1967) și, totodată, de la târnosirea acestei biserici, precum și a Paraclisului „Sfânta Treime" din Reședința episcopală. Doi dintre slujitorii de astăzi, părintele Emil Roman, respectiv arhid. Iov Orădan, au fost prezenți și la vizita Patriarhului Justinian în anul 1967. Soborul de slujitori a oficiat Sfânta Liturghie. După săvârșirea slujbei au avut loc lucrările cercului misionar, la care au participat și consilieri de la Centrul eparhial. Lucrările au debutat cu un cuvânt din partea chiriarhului locului. Înaltprea­sfinția Sa a evocat personalitatea providențială a Patriarhului Justinian, amintind de faptul că a condus Biserica într-o vreme de martirizare a ei. A fost patriarhul care a trecut prin multe și grele încercări, asumându-și cu tărie misiunea de Întâistătător al Bisericii din România. Totodată, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a depănat preoților de față câteva amintiri despre felul în care l-a cunoscut pe Patriarhul Justinian și întâlnirile avute cu acesta în diferite ocazii.

Referatul principal despre vizita Patriarhului Justinian la Arad, pe parcursul celor patru zile, locurile și instituțiile vizitate, precum și târnosirea celor două locașuri de rugăciune, a fost prezentat de către părintele Emil Roman, care era în acea vreme ostenitor la Centrul eparhial. Părintele a dat citire apoi unor secvențe biografice și câtorva mărturii revelatoare, în care este evocată personalitatea marelui ierarh.

În fruntea Eparhiei Aradului, la acea vreme, era Episcopul Teoctist Arăpașu, viitor Patriarh al României, colaborator apropiat al Patriarhului Justinian, iar Mitropolit al Banatului era vrednicul de pomenire Nicolae Corneanu.

Paraclisul târnosit atunci a fost construit din iniţiativa Episcopului Teoctist și este închinat Sfintei Treimi. A fost pictat în tehnica fresco de către pictorul bisericesc Gheorghe Vânătoru din Bucureşti, pe cheltuiala Episcopului Teoctist, iar în anul 1966 Patriarhul Justinian l-a înzestrat cu un iconostas din lemn, împodobit cu frumoase sculpturi, realizat de maestrul Grigore Dumitrescu de la Atelierele Institutului Biblic din Bucureşti, iar icoanele au fost pictate de Ieremia Profeta din Bucureşti. Patriarhul Justinian a dăruit pe seama paraclisului o icoană a hramului, lucrată în atelierele Patriarhiei.