Comemorarea poetului George Coșbuc, în localitatea natală
În Comuna Coșbuc, județul Bistrița-Năsăud, a fost comemorat poetul George Coșbuc, la 100 de ani de la trecerea la Domnul. Evenimentul a început cu dezvelirea unui bust al poetului, amplasat în fața primăriei, realizat de sculptorul Gheorghe Pîrvan. Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de preoți a oficiat slujba parastasului pentru poetul George Coșbuc, iar apoi, în cuvântul de învățătură a subliniat că „George Coșbuc a fost un mare poet, dar, în același timp, a fost și un om de credință și merită să-i urmăm credința lui”, conform Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Primarul comunei Coșbuc, Ioan Pavelea, i-a oferit ierarhului o diplomă de excelență. Aceeași distincție a fost oferită și președintelui Consiliului Judetean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan. La Căminul Cultural din localitate a avut loc un spectacol în memoria poetului, iar invitatul de onoare al manifestării a fost actorul Dorel Vișan, care a vorbit despre George Coșbuc și a recitat poezii. Au mai prezentat un program artistic elevii din localitate, pregătiți de învățătorii Mihaela și Nicolae Parasca. Manifestările au continuat cu lansarea volumelor „George Coșbuc – Poezii 100” și Ovidiu Victor Coșbuc – „Rolul poetului George Coșbuc în trezirea națiunii române”, în cadrul unei întâlniri moderate de dr. Maria Nistor, directorul Editurii Didactice și Pedagogice, la Muzeul Memorial „George Coșbuc”, și cu vizionarea filmului „Mari clasici: George Coșbuc”.