Comemorarea preotului martir Aurel Munteanu la Huedin

Data: 15 Septembrie 2012

O serie de manifestări au fost dedicate comemorării preotului martir Aurel Munteanu, la 72 de ani de la trecerea sa la cele veşnice. La Huedin au răsunat clopotele tuturor bisericilor ortodoxe în memoria victimelor Dictatului de la Viena şi a martirilor pr. Aurel Munteanu, plutonierul Gheorghe Nicola şi Oniţa Negru şi s-a săvârşit slujba Parastasului, moment la care au participat cei 60 de preoţi din protopopiat.

Aurel Munteanu, primul protopop ortodox al Huedinului, a participat ca delegat din partea "Astrei" la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia şi a făcut parte din primul Parlament al României unificate. La 10 septembrie 1940 a primit moarte martirică, fiind ucis de autorităţile hortiste pentru credinţa şi convingerile sale naţionale. (Flavia Oroian)