Comemorarea unui preot martir din Huedin, județul Cluj
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a săvârşit Sfânta Liturghie, joi, 10 septembrie, la „Catedrala moților” din Huedin, județul Cluj, cu prilejul omagierii protopopului erou și martir Aurel Munteanu, la 80 de ani de la moartea sa, acesta fiind ucis, la 10 septembrie 1940, de trupele horthyste care au ocupat Ardealul.
Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a evocat personalitatea și spiritul jertfelnic al protopopului Aurel Munteanu. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, condus de arhid. Adrian Dobreanu. La chinonic, interpreta de muzică populară Arlesiana Agrijan a intonat balada protopopului Aurel Munteanu, scrisă de profesorul Nicolae Șteiu.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârşit slujba Parastasului pentru protopopul Aurel Munteanu și pentru toți cei care au pătimit şi au fost uciși în urma Dictatului de la Viena, de la a cărui punere în aplicare s-au împlinit 80 de ani, la 30 august 2020. Apoi, în curtea bisericii, unde se află mormântul protopopului martir, a fost săvârşit un trisaghion. Au rostit alocuțiuni preotul Dan Ionuț Lupuțan, protopop de Huedin, și istoricul clujean dr. Mircea Gheorghe Abrudan, cercetător științific la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române - filiala Cluj, care a anunțat și apariția unei cărți despre protopopul Aurel Munteanu.