Comemorarea victimelor accidentelor rutiere
Cu prilejul Zilei Mondiale a Comemorării victimelor accidentelor rutiere, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit o slujbă de pomenire în Catedrala Arhiepiscopală din Arad. În cadrul acestei slujbe, Înaltpreasfinţia Sa a pomenit şi victimele incendiului din Capitală. Totodată, a fost pomenit și părintele arhidiacon Constantin Voicu, trecut la Domnul în aceste zile, cunoscut nu doar ca o personalitate în sfânta noastră Biserică, ci şi ca apropiat al eparhiei arădene.
Victimele accidentelor nu rămân niciodată indiferente în sufletele ortodocșilor, Biserica rugându-se neîncetat pentru cei aflați în suferință și pentru cei care au trecut la Domnul în împrejurări neașteptate. De aceea și pe 15 noiembrie, la ceas de seară, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a săvârșit o slujbă de pomenire a victimelor.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a rostit un cuvânt de comemorare pentru victimele accidentelor de circulaţie privind pe cei decedaţi, dar şi pe cei scăpaţi cu viaţă, dar cu invalidităţi sau sub tratament la spitale sau la domiciliu. De asemenea, pentru încurajarea celor apropiaţi victimelor, Arhiepiscopul Aradului a făcut referire, totodată, la Pilda samarineanului milostiv, adică la slujirea aproapelui, mai ales când acesta se află la mare încercare. Pentru a birui e necesară întărirea comuniunii dintre oameni, o creştere a grijii faţă de viaţa proprie şi a semenilor. Ritmul alert al vieţii, firesc pentru un progres grabnic al acesteia, pe planul circulaţiei rutiere, se manifestă adesea printr-un miraj al vitezei, urmărind ajungerea la ţintă, fără a ţine seama de limitele omeneşti. Încrederea în ajutorul lui Dumnezeu trebuie să ducă şi la mai mare atenţie faţă de ceea ce întreaga societate are de urmat, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa.
Solidaritate în rugăciune și reculegere
Evenimentul a fost organizat de către Inspectoratul de Poliție Județean Arad, în parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului, și de cei care și-au pierdut persoane dragi în accidente rutiere, pentru a marca această zi de comemorare, pe platoul din fața Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Treime”-Arad. Au fost alături de organizatori în acest eveniment și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad - SMURD, Serviciul de Ambulanță Arad, care, prin girofarurile pornite ale mașinilor prezente, au susținut activitatea inedită, amintind tuturor cât de importantă este deplasarea lor cât mai urgentă la locurile accidentelor. „Cei prezenți s-au bucurat și de mângâierea adusă prin pricesnele interpretate de Grupul vocal «Trifon Lugojan» al catedralei. În memoria celor care au plecat dintre noi s-a păstrat un moment de reculegere, după care participanții au așezat pe platoul din fața catedralei mai multe candele, în forma unui înger, și au lansat mai multe lampioane cu ajutorul tinerilor din cadrul Asociației Cetatea Voluntarilor”, a declarat părintele Gabriel Mariș, consilier social al Arhiepiscopiei Aradului. Peste 300 de credincioși prezenți la acest eveniment au primit la sfârșitul manifestărilor daruri spre pomana victimelor, prin grija Sectorului social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Aradului.
Accidentele rutiere, un fenomen îngrijorător
Ziua Mondială a comemorării victimelor accidentelor rutiere este un eveniment marcat în toată lumea pentru a emite un semnal de alarmă asupra acestui fenomen îngrijorător. Până acum, numai în județul Arad au avut loc aproape 150 de accidente rutiere, peste 60 de persoane pierzându-și viața, iar altele 130 fiind grav rănite. „Siguranța pe drumurile publice a fost şi va rămâne prioritatea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, iar activităţile desfăşurate pentru prevenirea accidentelor rutiere vor fi orientate în funcţie de cauzele producerii acestora“, susțin reprezentanții IPJ Arad.