Comemorarea victimelor Holocaustului la Zalău
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a fost prezent marți, 25 ianuarie, la Zalău, la conferința internațională „Ultima staţie… Auschwitz… Birkenau… Lagărele Morţii”, organizată cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului.
La eveniment au mai participat ambasadori și membri ai corpurilor diplomatice din România, alături de alți reprezentanţi ai cultelor religioase, printre care s-a aflat și Preasfințitul Părinte Claudiu, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, oficialități locale și județene, precum și alți invitați. Fiecare invitat a ținut un discurs și a aprins lumânări în memoria victimelor Holocaustului.
În cuvântul rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a îndemnat la iubirea aproapelui și a subliniat importanța evocării memoriei victimelor Holocaustului.
„Prin participarea la această întâlnire importantă, ne gândim foarte serios la porunca lui Dumnezeu: «Să nu ucizi!» și la faptul că trebuie să ne iubim unii pe alții. (…) Dumnezeu să îi odihnească pe cei șase milioane de evrei care au murit în condiții care nici nu pot fi descrise și să dea Dumnezeu ca oamenii de pe pământ să devină tot mai buni și mai înțelegători”, a spus ierarhul. În cadrul conferinței a avut loc și o prezentare în 3D a proiectului Memorialul Holocaustului din Transilvania şi al Salvatorilor de Evrei, memorial ce va fi construit la Zalău, în cimitirul evreiesc, pe o suprafaţă de 4.000 mp, conform organizatorilor.
Conferința care marchează Ziua Internațională a Comemorării Victimelor Holocaustului a fost organizată, ca în fiecare an, de Comunitatea Evreilor din Zalău împreună cu Federația Comunităților Evreiești din România și Primăria municipiului Zalău.