Comerțul online, în ascensiune
Valoarea comenzilor plasate în magazinele online a înregistrat o creştere de 76% în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2020, arată datele unei platforme de comerț online. Faţă de anul precedent, cea mai mare creştere a fost înregistrată în valoarea şi numărul comenzilor pe segmentul IT și electronice, aproape o triplare (+194%) în valoarea comenzilor, respectiv 159% creştere în numărul acestora, arată datele MerchantPro. Comenzile pe segmentul de casă și amenajări aproape s-au dublat faţă de 2020 (+95%), în timp ce valoarea comenzilor înregistrate a crescut cu 126%. (C.Z.)