Comisie PE: România şi Bulgaria îndeplinesc condiţiile pentru Schengen
Comisia pentru Libertăţi Civile a Parlamentului European a stabilit că România şi Bulgaria îndeplinesc condiţiile necesare aderării la Schengen, un vot în plen pe această temă fiind programat în luna iunie, iar decizia finală va aparţine Consiliului European, informează un comunicat oficial.
Pe baza rapoartelor de evaluare, membrii Comisiei PE au stabilit că România şi Bulgaria îndeplinesc condiţiile necesare pentru aderarea la Schengen, recomandând ca Parlamentul European să fie informat în continuare în legătură cu măsurile suplimentare care trebuie luate în sectorul frontierei dintre Bulgaria, Turcia şi Grecia. "Sunt pregătite aceste două ţări pentru aderarea la Schengen? Răspunsul meu clar este da. Iar acest lucru este clar din rapoartele de evaluare şi în urma vizitelor pe care le-am efectuat. La unele capitole, cele două ţări sunt chiar mai bine pregătite decât alte state care deja sunt membre Schengen", a declarat raportorul Comisiei pentru Libertăţi Civile, Carlos Coelho.
Oficialul european a mai subliniat că, din cauza imigraţiei ilegale, frontiera dintre Bulgaria, Grecia şi Turcia rămâne una dintre zonele cele mai sensibile. Acest lucru înseamnă că Bulgaria trebuie să ia unele măsuri suplimentare, inclusiv să aibă un plan special de acţiune care să fie implementat când aderă la Schengen şi să intensifice cooperarea cu Grecia şi Turcia. Comisia PE consideră că, înainte de sfârşitul anului 2011, UE trebuie să stabilească un termen clar pentru aderarea României şi Bulgariei la Schengen.
.