Comisie teologică la Mănăstirea Prislop, Hunedoara

Un articol de: Diac. Cristian Ţuţuroi - 02 Noiembrie 2016

La Mănăstirea Prislop, județul Hunedoara, sub președinția Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, s-au desfășurat luni, 31 octombrie, lucrările Comisiei speciale teologice mitropolitane, împuternicită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru a cerceta viața, opera și activitatea misionară și duhovnicească a părintelui Arsenie Boca, în vederea întocmirii dosarului pentru propunerea de canonizare.

Lucrările comisiei s-au concretizat într-o sistematizare teologico-științifică a scrierilor părintelui Arsenie Boca, a documentelor de arhivă, precum și a diverselor publicații apărute de-a lungul timpului cu privire la viața și activitatea duhovnicului de la Mănăstirile Sâmbăta și Prislop.