Comisioane anulate în urma amenzilor primite de la ANPC

Data: 15 Mai 2009

Conducerea Volksbank România a luat decizia să elimine integral costul aferent comisionului de rezervă minimă obligatorie, începând cu 15 mai, după ce a fost amendată de Autoritatea Naţională pentru protecţia Consumatorului. Pentru toţi clienţii băncii persoane fizice (în număr de peste 14.000) în ale căror contracte de credit este menţionat acest comision, obligaţia lunară de plată va fi diminuată, începând cu cea de-a doua scadenţă ulterioară datei de 15 mai. „Semnalele pozitive înregistrate de piaţă, precum şi evoluţia costului de refinanţare au permis băncii noastre să renunţe la comisionul cu rezervă minimă obligatorie“, a precizat Gerald Schreiner, preşedintele Volksbank România. Clienţii Volksbank afirmă, pe de altă parte, că măsura de eliminare a comisionului a fost luată de conducerea Volksbank, după ce ANPC a amendat instituţia de credit cu suma de 30.000 de lei, pentru nereguli contractuale.