Companiile aeriene interzise în UE
Comisia Europeană a adoptat actualizarea aşa-numitei liste negre a companiilor aeriene care fac obiectul unei interdicţii de zbor în Uniunea Europeană din motive de siguranţă. Comisia a impus interdicţii unui număr de şase companii aeriene din Kazahstan, unei companii aeriene certificate în Thailanda, unui nou transportator aerian din Ucraina, precum şi tuturor transportatorilor certificaţi în Benin. „Comisia îşi va continua dialogul activ cu toate părţile implicate din sectorul aviaţiei pentru a se asigura că toate aeronavele şi toţi transportatorii aerieni respectă standardele internaţionale de siguranţă aeriană. Când decolează avionul, pasagerii aerieni au dreptul să se simtă şi să fie în siguranţă“, a declarat Antonio Tajani, vicepreşedinte al Comisiei responsabil de transporturi.
Lista comunitară impune interdicţii: tuturor transportatorilor din Angola, Benin, Guineea Ecuatorială, Indonezia, Republica Kârgâzstan, Liberia, Sierra Leone, Swaziland, Republica Democratică Congo (RDC) şi Gabon, cu excepţia Gabon Airlines şi Afrijet, care beneficiază de exceptări pentru un mic număr de aeronave, şi a unui număr de şaisprezece transportatori individuali: Afganistan - Ariana Afghan Airlines, Cambodgia - Siem Reap Airways International, Republica Populară Democrată Coreeană - Air Koryo, Kazahstan - Air Company Kokshetau, ATMA Airlines, Berkut Air, East Wing, Sayat Air, Starline KZ, Rwanda - Silverback Cargo Freighters, Sudan - Air West, Thailanda - One Two Go Airlines şi Ucraina - Motor Sich Airlines, Ukraine Cargo Airways, Ukraine Mediterranean Airlines şi Volare Aviation.