Competenţe sociale pe piaţa muncii
Universitatea din Craiova, prin Facultatea de Teologie, în parteneriat cu Arhiepiscopia Craiovei, Consiliul Judeţean Dolj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, a organizat conferinţa internaţională cu tema „Competenţe sociale pe piaţa muncii“. Evenimentul s-a derulat în perioada 19-20 octombrie, la Casa Universitarilor din municipiu.
Numeroşi profesori universitari din ţară şi de peste hotare au luat parte timp de două zile la lucrările conferinţei internaţionale „Competenţe sociale pe piaţa muncii“. În cadrul întâlnirii au fost prezentate principalele direcţii şi realizări ale proiectului „Competenţe socio-umane pentru piaţa muncii din regiunea sud-vest Oltenia“, demarat la data de 3 ianuarie 2012 de Universitatea din Craiova, prin Facultatea de Teologie. În sprijinul acestui demers au stat permanent trei parteneri de nădejde: Arhiepiscopia Craiovei, Consiliul Judeţean Dolj şi Inspectoratul Judeţean Dolj. Manifestarea organizată la finele săptămânii trecute a avut în principal menirea de a descrie principalele direcţii parcurse în proiect, activităţile urmând să se încheie la data de 31 decembrie a.c.
Deschiderea oficială a conferinţei a avut loc sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 12:30. Au luat cuvântul: prof. univ. dr. Cristiana Teodorescu, prorectorul Universităţii din Craiova, prof. univ. dr. Nicolae Panea, decanul Facultăţii de Litere din Craiova, conf. univ. dr. Claudiu Marian Bunăiaşu, lector univ. dr. Andreea Niţă, asist. univ. dr. Mihai Ciurea. În rândul invitaţilor din afara graniţelor s-au numărat Carla Cavallini, Europe Direct, Reggio-Emilia, Italia, prof. univ. dr. Andrian Aleksandrov, Universitatea din Sofia, şi Diana Tyurkedzhieva, din Bulgaria. Oficiile de deschidere a evenimentului au fost moderate de diac. conf. dr. Gelu Călina, managerul proiectului şi cadru didactic al Facultăţii de Teologie din Craiova.
300 de studenţi craioveni integraţi pe piaţa muncii
Legat de scopul conferinţei şi implicit al proiectului derulat, organizatorii au menţionat următoarele: „Obiectivul general al proiectului propus de Universitatea din Craiova este reprezentat de creşterea gradului de inserţie pe piaţa muncii a unui număr de 300 de studenţi aparţinând unor specializări universitare din domeniul socio-uman. Această creştere se va produce prin anticiparea şi dezvoltarea competenţelor necesare pentru viitor, precum şi prin realizarea unei legături mai bune între educaţie, formare instituţională, practică studenţească şi apoi prin angajarea în diferite domenii ale muncii. Atingerea acestui obiectiv va genera un efect pozitiv pe termen lung, deoarece contribuie la dezvoltarea capitalului uman de la nivel local, precum şi la corelarea educaţiei din mediul universitar cu cerinţele pieţei muncii, ceea ce va sprijini inclusiv generaţiile viitoare de studenţi în domeniul socio-uman. În acest fel, proiectul contribuie atât la dezvoltarea unor resurse umane capabile să gestioneze cât mai eficient procesul tranziţiei de la şcoală la viaţa activă, cât şi la creşterea calităţii sistemului de educaţie din învăţământul superior“, a conchis diac. conf. dr. Gelu Călina, de la Facultatea de Teologie din Craiova.