Complexul parohial din Suhuleţ, sfinţit de IPS Părinte Mitropolit Teofan

Data: 11 Iulie 2017

La Parohia „Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri" din Suhuleţ, comuna Tansa, Protopopiatul Iaşi 3, s-a reuşit, prin grija părintelui paroh Iulian Vlad Zaltariov, ridicarea şi finalizarea unui complex parohial format din casă socială, casă parohială, bibliotecă şi lumânărar. Ca o încununare a eforturilor enoriaşilor şi ale preotului din Suhuleţ, slujba de Sfinţire a tuturor acestor clădiri a fost oficiată duminică, 9 iulie, de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în sobor numeros de preoţi şi diaconi.

Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, s-a aflat duminică, 9 iulie 2017, la Parohia „Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri", unde a oficiat slujba Sfinţirii pentru casa socială, casa parohială, lumânărarul şi biblioteca bisericii din satul Suhuleţ. Din soborul slujitor au făcut parte, alături de părintele paroh Iulian Vlad Zaltariov, arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, pr. Mihail Roşu, protoiereul Protopopiatului Iaşi 3, pr. dr. Dragoş Bahrim, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi, pr. Andrei Zlăvog, directorul Compartimentului Aprovizionare Transport şi Parc Auto al Centrului Eparhial Iaşi. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de elevi seminarişti ieşeni, dirijaţi de diac. prof. Mihai Ursache.
În cuvântul rostit cu acest prilej, IPS Părinte Mitropolit Teofan a arătat faptul că omului îi revine responsabilitatea de a-L primi pe Dumnezeu în viaţa lui: „Îl rog pe Dumnezeu să vă dăruiască tuturor bucuria pe care a avut-o vameşul Zaheu atunci când Dumnezeu a pătruns în viaţa lui. Totodată, sper şi mă rog să aveţi putere să-L primiţi pe Dumnezeu în casa dumneavoastră. Există o imagine în care Mântuitorul Hristos este înfăţişat cum bate la uşă, iar omul stă înlăuntrul casei, iar acea uşă nu are mâner decât înăuntru. Această imagine doreşte să sublinieze faptul că Dumnezeu vine la uşa sufletului nostru, bate, dar nu dă buzna niciodată. Trebuie ca noi să-I deschidem, pentru că uşa spre El nu se deschide decât dinlăuntru".
Părintele paroh a subliniat, la rândul său, însemnătatea zilei pentru comunitatea pe care o păstoreşte: „Este o zi istorică pentru satul Suhuleţ, pentru că, de peste 600 de ani de la atestare, este prima dată când un mitropolit poposeşte în comunitatea noastră. Satul Suhuleţ este situat la cel mai înalt punct din judeţul Iaşi, la 500 de metri altitudine, motiv pentru care l-am denumit «Micul Tabor» fiindcă, din orice loc ai veni, trebuie să urci spre satul Suhuleţ, întocmai ca la Muntele Tabor".
La final, părintele Iulian Vlad Zaltariov a fost hirotesit de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei întru iconom stavrofor, ca urmare a implicării sale în realizarea lucrărilor de construcţie şi de înfrumuseţare a complexului parohial. De asemenea, au fost evidenţiate persoanele care s-au implicat în construirea complexului parohial, printre care s-au numărat primarul comunei Tansa, domnul Daniel Voinescu, precum şi poetul şi eseistul Cassian Maria Spiridon, preşedintele filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România.