Complexul Parohiei Mărăşti a fost sfinţit

Un articol de: Constantin Ciofu - 04 Septembrie 2019

Aşezământul social-filantropic „Sfântul Mare Mucenic Mina” şi capela mortuară din Parohia Mărăşti-Filipeni, Protopopiatul Bacău, au fost sfinţite sâmbătă, 31 august 2019, de către preotul Costică Busuioc, protopop de Bacău, alături de un sobor de preoţi. Au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale, precum şi mulţime de popor. Hrisovul de sfinţire a fost citit de pr. Ciprian Ioan Ignat, secretar eparhial al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Grupul psaltic „Filomelos” de la Parohia Borzeşti, Protopopiatul Oneşti. La finalul evenimentului toţi cei prezenţi au primit din  partea parohiei pachete cu hrană caldă. Între anii 2018-2019, cu sprijinul credincioşilor, al Consiliului Local al comunei Filipeni, cu ajutorul unor fii ai satului, sub coordonarea părintelui paroh Ionuţ Avram, a fost ridicat un aşezământ social filantropic pentru comunitatea din satul Mărăşti. Acesta cuprinde un spaţiu generos pentru activităţi sociale, culturale şi catehetice, o bucătărie dotată cu cele necesare şi o capelă mortuară.