Comportamentul civilizat în mijloacele de transport în comun

Un articol de: Corneliu Ciocan - 18 Octombrie 2012

Puţină lume este mulţumită de mijloacele de transport în comun. Întârzierile, programul neregulat de circulaţie, dar şi comportamentul necivilizat al unora dintre călători sunt tot atâtea motive de nemulţumire.

Câteva din regulile de comportament patronate de bunul-simţ sunt relevate în deja cunoscutul volum "Savoir-vivre sau Bunele maniere astăzi", de Oliver Cechman, editat de Corint în anul 2009. Regula elementară este să îi lăsaţi pe pasageri să coboare înainte de a vă urca într-un tramvai sau autobuz. Nu trebuie să vă îmbulziţi pentru a ocupa un loc şi nici nu trimiteţi copiii să facă asta. Bunele maniere spun că trebuie să oferiţi locul unei femei însărcinate sau unei persoane în vârstă. Evitaţi să vă întindeţi picioarele sub scaunul din faţă şi nu ocupaţi locul alăturat cu sacoşe. Este indicat ca în metrou sau autobuz să nu ridicaţi tonul în timpul conversaţiilor. Ajutaţi persoanele cu dizabilităţi şi daţi lămuriri turiştilor rătăciţi. Igiena fiind prima formă de politeţe, nu vă parfumaţi în exces, căldura excesivă denaturează uşor parfumurile, dând un miros dezagreabil ce îi poate deranja pe cei din jur. Dacă doriţi să faceţi lectură, nu etalaţi la modul ostentativ revista sau ziarul şi nu citiţi plasând acea publicaţie deasupra capetelor celorlalţi. Nici cititul peste umărul altui călător nu este un gest de politeţe. Renunţaţi la aruncarea resturilor alimentare şi a ambalajelor pe jos. Consumul seminţelor de orice gen este interzis.