Compozitori de polielee din secolul al XIX-lea

Un articol de: Nicuşor Lăzărică - 13 Iunie 2016

Muzica bisericească poartă amprenta producției inte­lec­tuale și spirituale a Bizanțului, important centru cultural și religios al primelor veacuri. Cu toate acestea, „ea s-a dezvoltat în mod liber, potrivit geniului muzical al fiecărui popor, așa încât creștinii din diferitele localități ale Orientului, Ierusalim, Damasc, Milet, Antiohia, cântau în mod deosebit unii de alții”.

Punte peste vremuri, toți cântăreții „cei buni și mulți, care s-au identificat cu rostul bisericesc și cu menirea lor de slujitori ai Altarelor”, și-au ocupat binemeritatul loc de apreciere al contemporaneității și în istoria muzicală a poporului. Astfel, figuri locale de compozitori, interpreți, cercetători etc. au primit, datorită pasiunii și muncii lor asidue, dreptul de a rămâne vii în conștiința muzicală națio­nală. La începutul secolului al XIX-lea, o întreagă pleiadă de astfel de personalități activa în ținutul de la nord de Dunăre, și nu numai, în zona catedra­lelor, a bisericilor de parohie sau a mănăstirilor. Cercetările muzicale au fost întreprinse de-a lungul vremurilor, și aici am aminti pe: pr. Nicu Moldoveanu, Viorel Cozma, Gheorghe Ionescu, Sebastian Barbu-Bucur, Alexie Buzera, Gabriel Ștrempel și mulți alții. Ei au dat câteva coordonate muzicale extrem de importante pentru felul în care se dezvoltau școlile muzicale din secolul al XIX-lea. Astfel, au apărut cataloagele manuscriselor descoperite, lexicoane ale „celor care, de-a lungul veacurilor, s-au ocupat cu muzica de tradiție bizantină” precum și multe alte însemnări ocazionale.
Lexicoanele publicate până în prezent comportă, evident, lipsuri, unele datorate informațiilor insuficiente, altele datorate pre­dilecției autorilor către diferite aspecte ale personalităților prezentate, precum și hiatusuri de timp realizate între momentul publicării și prezent. Aceste cercetări reprezintă un patrimoniu extrem de valoros pentru mediul academic muzical din țară, și nu numai, însă ele vor trebui actualizate în permanență pentru a fi la curent cu informațiile ce apar cu frec­vență în prezent.

Din cauza acestor lipsuri pe care le-am semnalat, am hotărât să scoatem la lumină câteva infor­mații ce sperăm să fie de folos opiniei muzicale din țara noastră. Am hotărât să prezentăm câteva aspecte legate de polieleu, acestea facând parte dintr-un corpus mult mai extins și a cărui finalitate încă nu a fost atinsă.

Sinesie Iviritul

Despre el se cunosc foarte puține lucruri și acestea în special de la Anton Pann. Știm că a fost monah și a trăit la Muntele Athos în a doua jumătate a secolului XVIII și începutul secolului XIX și îl întâlnim și cu numirea de Sfetagorețul. Anton Pann îl menționează ca venind de la Muntele Athos la București și lăsând câteva „poeme” (probabil imne pe note) din care se poate vedea iscusința acestui psalt. De la el ne-a rămas un polieleu „Robii Domnului” în eh 2 plagal tradus și potrivit pe ro­mânește de Macarie Ieromonahul și prelucrat de Anton Pann. Tot de la el ne-a rămas un polieleu „Cuvânt bun” prelucrat tot de Anton Pann. Cele două com­poziții se remarcă printr-o dul­ceață aparte, dată pe de o parte de genul cromatic, în primul caz, și de liniile sinusoidale frecvente, pe de altă parte, ce dau monodiei o tentă liniștită. Liniile de tip anabasis-katabasis vin să sublinieze caracterul profund bizantin al melosului, linii dublate de cadențe potrivite prozodic. Din acestea nu lipsesc melismele realizate prin intermediul neumelor expresive dar și prin construcții vocalice cu rol melismatic.

Dimitrie Alexandrescu

Unul dintre miile de psalți care au contribuit la perpetuarea muzicii bizantine românești și care sunt foarte puțin sau deloc cunoscuți a fost Dimitrie Alexandrescu. Manuscrisul său, datat în secolul al XIX-lea, se află la Arhivele Statului din Craiova. După data când a fost scris manuscrisul (1867) ne dăm seama că a trăit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și că a fost copist dar și compozitor. Dintre autorii cântărilor prezentate în manuscrisul său (de tip polieleu, întrucât acesta este obiectul studiului nostru), îl preferă pe Dimitrie Suceveanul, cu compoziții traduse și potrivite. Apare, ca un fapt interesant, un polieleu „Robii Domnului”, în eh 4, tradus după Hurmuz Hartofilax iar ca structură muzicală după mult mai cunoscutul polieleu închinat Maicii Domnului - „Cuvânt bun”.

Teodorit Monahul

De la mijlocul secolului al XIX-lea se păstrează în colecția de manuscrise a Academiei Române foarte multe opere, peste 90% dintre ele de autori necu­noscuți din punct de vedere muzical, chiar dacă ei semnează co­lecțiile sau compozițiile. În ace­eași situație se găsește și manuscrisul românesc 1094, întocmit de Teodorit monahul, despre care nu avem nici o informație. Cu toate acestea, ne-au rămas mai multe indicii despre Polieleul „Robii Domnului”, eh 4 plagal. Pe acesta autorul menţionează: „aciastă carte este a mia. Teodorit monahu”, așezând încă un punct istoric pe harta muzicală a secolului al XIX-lea.

Amfilohie Dimitriu

Secolul al XIX-lea are în vie­țuitorii mănăstirilor continuatori de nădejde ai muzicii de tradiție bizantină prin aceea că au și compus o mică parte din cântări, însă, cel mai important, au copiat partiturile existente și le-au interpretat în strană. Un astfel de nevoitor care a copiat și a compus cântări psaltice a fost Amfilohie Dimitriu din Sfânta Mănăstire Râșca, după propria-i mărturisire: „Această cărticică ce se numește Antologie, s-au scris de mine smeritul Amfilohie Dimitriu cântăreț din Sfânta Monastire Râșca. Pentru Pavlescu Teodor. Anul 1881. Martie. 28”. Manuscrisul lui pune la dispoziția interpretului compo­ziții de tip axion, chinonic sau polieleu sub semnătura lui Dimitrie Suceveanul, Nectarie Frimu, Iacov Protopsaltul, Macarie Ieromonahul și a altora. De la el ne-a rămas un polieleu în eh 1 syntomon, eh extrem de utilizat în epocă în compunerea polieleelor. Compo­ziția se remarcă prin vitalitate (dată în special de ritm) dar și printr-o așezare monodică foarte potrivită și fără excese.

Manoil Nicolau

Episcopia din Huși a fost un important centru muzical în secolul al XIX-lea, dovadă stând numeroșii compozitori și copiști din zonă prezenți în diferite manuscrise. Știm că până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, protopsalt al Episcopiei de Huși era un anume Manolache Hristea, ce moare înainte de 1892. În manuscrisul 100 al Mănăstirii Stavropoleos întâlnim în aceeași perioadă, cu aceeași titulatură de protopsalt al Episcopiei de Huși, un anume Manoil Nicolau, compozitor de triadicale și un polieleu:„Triadicalele, de Manoil Nicolaul, protopsaltul Sfintei Episcopii de Huși” sau „Polieleu…..de Manoil Nicolaul, psaltul de Huși”. Având în vedere diferitele apelative pe care le aveau printre ucenici precum și faptul că unele denumiri veneau de la locul de proveniență, este posibil, ca în acest caz, să vorbim de aceeași persoană, „Nicolaul” putând reprezenta locul de baștină al lui Manoil (Sânnicolau Mare de exemplu, în care particula „sân” provine cel mai probabil de la „sfântul” și atunci a rămas doar „Nicolaul”).

Autorul manuscrisului („am început în anul 1868, februarie în 25 a scrie această carte eu subsemnatul fiind pe clasa a IIIa seminarială având profesor pe D.G. Claru. Ione Bunescu”) prezintă cântări compuse de Dimitrie Suceveanul, Iacov Protopsaltul sau diortosite de el însuși.

Constantin Dimitriu

Preotul Constantin Dimitriu (Konstantin, Constandin) a trăit în secolul al XIX-lea și ne-a lăsat un manuscris (3809) ce se gă­sește în fondul Bibliotecii Acade­miei Române. Cele câteva infor­mații pe care le avem ni le dă el însuși: „Aceste foițe sunt ale mai jos iscălitului. Și cine se va ispiti ca să le fure să fie fără norocire, ori încotro o face el…1854, fevruarie 9. Constandin P. Dimitrie. Târgul Slănicului, mahalaoa Maica Precista”. Cântările manuscrisului aparțin vestiților dascăli de psaltichie: Anton Pann, Iosif Naniescu, Ioan Protopsaltul, Varlaam Protosinghelul și alții. Din cuprins amintim: polielee, axioane, anixandare etc. Pentru studiul de față este prezent cu un polieleu partea a doua: „Mărturisiți-vă Domnului” în eh 1 plagal, însă incomplet în doar 13 stihuri. Polieleul este syntomon cu un stil muzical ușor greoi cu destul de multe „poticneli” de ritm și accente ce nu cad tocmai bine. Autorul păstrează stilul bizantin de cântare, în unele momente melodia asemănându-se ce mult mai vestitele creații ale lui Anton Pann.