Comuna Corni-Botoșani, în sărbătoare

Un articol de: Ștefania Coșuleanu - 21 Iunie 2022

Comunitatea din comuna Corni, județul Botoșani, a îmbrăcat recent straie de sărbătoare la „Zilele Satului Corni”, aici desfășurându-se o serie de activități dedicate valorilor și tradițiilor strămoșești. Concursul de bătut toaca „Chemare la rugăciune”, organizat de preotul paroh Radu Pomparău; ridicarea la rangul de cetățeni de onoare a etnografului Angela Paveliuc Olariu și, post-mortem, a poetului și profesorului Vasile Popovici; expoziția de porumbei, prezentată de Asociația „Columbofila”, au fost printre cele mai plăcute momente. Evenimentul a continuat cu celebrarea a 15 cupluri „de aur” și un spectacol oferit de „Rapsozii Botoșanilor” și alte ansambluri folclorice din zonă.