Comuna Jieni în straie de sărbătoare

Data: 23 Septembrie 2015

Comuna Rusăneşti din judeţul Olt a fost pentru a şaşea oara gazda Festivalului cultural-educativ „Hora satului”, eveniment organizat şi susţinut de copiii Centrului Educaţional Jieni (30 copii), care s-a bucurat de o prezenţă numeroasă din partea fiiilor satului. Evenimentul s-a desfăşurat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, sub coordonarea părintelui paroh Cristian Guguleanu. Festivalul se bucură de popularitate în rândul locuitorilor din Jieni şi constă în interpretarea de jocuri şi cântece populare tradiţionale olteneşti, etalarea anumitor obiecte tradiţionale, aflate în inventarul muzeului parohial.

La finalul programului, s-au acordat, din partea PS Părinte Sebastian, diplome de merit tinerilor participanţi, pentru participarea şi implicarea în păstrarea tradiţiilor, obiceiurilor şi valorilor populare ale satului românesc. De asemenea, prin sprijinul financiar acordat de Episcopia Slatinei şi Romanaţilor s-a organizat o masă festivă pentru toţi tinerii participanţi.