Comunicarea „Training pentru Viață”, la Timișoara
Sala ASCOR Timișoara a găzduit miercuri, 14 februarie, „Trainingul pentru Viață” susținut de Alexandra Nadane, președinta Asociației „Studenți pentru viață” din București. Evenimentul a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioan, Mitropolitul Banatului, și are ca finalitate Marșul pentru viață - O lume pentru Viață, ce se va desfășura la Timișoara și Lugoj, în data de 24 martie 2018.
La întâlnirea „Training pentru Viață”, de la Timișoara, au participat clerici de la sectoarele social și învățământ ale Arhiepiscopiei Timișoarei, tineri din cadrul ASCOR Timișoara, reprezentanți ai protopopiatelor Timișoara 1 și 2, Lugoj și Făget, reprezentanți APOR, Școala Ortodoxă „Antim Ivireanul”, PRO LOGOS, Coaliția pentru familia tradițională, profesori ai Facultății de Teologie și profesori de religie.
Persoanele prezente la acest training au înțeles importanța și natura hristologică a implicării pentru susținerea șansei la viață a pruncilor nenăscuți. Marşul pentru viaţă are ca scop apărarea familiei creştine tradiţionale şi a darului vieţii umane, considerate repere fundamentale ale unei societăţi spiritual sănătoase. „Dacă avortul reprezintă un război împotriva vieții, atunci aportul Marșului pentru viață ar semnifica lupta pentru „vederea Feței lui Dumnezeu în fața pruncului - împotriva ștergerii amprentei iconice din umanitate”. În acest context s-a înscris și Trainingul pentru viață, legat intrinsec de înțelegerea naturii, originii și importanței Darului Vieții - copilul într-o familie binecuvântată, căci Viața e Hristos. „Dilemelor morale ale societății postmoderne, cu manifestările și tendințele ei uneori neopăgâne, li s-au contrapus totdeauna în Biserică afirmarea sacralității sau a sfințeniei vieții umane. Educația religioasă în viziunea Sfinților Părinți presupune înțelegerea persoanei umane drept chip al lui Dumnezeu”, a spus Alexandra Nadane, președinta Asociației „Studenți pentru viață” din București.
Dimensiunea teologică a „inconștientului teofil” (Logosul naturii umane) a fost armonizată în prelegerea Alexandrei Nadane cu aspectele sociologice legate de falsa vinovăție, frica și îngrijorarea femeii însărcinate, lipsa de educație parentală ori perspectiva distorsionată a moralei non-religioase. Alexandra Nadane și „Studenți pentru Viață” ne-au reamintit un lucru important - să nu uităm faptul că implicarea laicilor în Biserică reprezintă o manifestare plenară a experienței eclesiale! Arhiepiscopia Timisoarei susţine Marşul pentru viaţă 2018, organizat în ziua de sâmbătă, 24 martie 2018, în 280 de oraşe din ţară, pentru a accentua importanţa familiei, instituţia sfântă afectată contemporan atât din punct de vedere social, cât şi spiritual.