Comunicat de presă al Arhiepiscopiei Sibiului cu privire la situația canonică a fostului preot Cristian Dorin Pomohaci
Referitor la situația canonică a fostului preot Cristian Dorin Pomohaci, care a slujit în Parohia Moșuni-Veța, Protopopiatul Târgu Mureș, comunicăm următoarele: Fostul preot Cristian Dorin Pomohaci a fost caterisit în ședința Consistoriului Eparhial al Arhiepiscopiei Alba Iuliei în data de 27 iulie 2017. Acesta a uzat de dreptul de contestare a hotărârii de caterisire, depunând apel, în termen legal, la Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului.
În conformitate cu prevederile Regulamentului Autorităților Canonice Disciplinare și al Instanțelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, cererea de apel împreună cu dosarul de fond, care a stat la baza emiterii hotărârii de caterisire, au fost studiate de către inspectorul eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului. După analizarea elementelor de formă și de fond, s-a constatat că cererea întrunește condițiile de admisibilitate, iar, la propunerea scrisă a inspectorului eparhial, Mitropolitul Ardealului a dispus înscrierea cererii de apel în registrul de judecată al Consistoriului Mitropolitan.
De la data înscrierii cererii de apel, în termen de maxim 30 de zile, va avea loc ședința de judecată a Consistoriului Mitropolitan.
Consistoriul Mitropolitan, ca „instanță disciplinară și de judecată pentru recursurile clericilor de mir din eparhiile sufragane mitropoliei sancționați cu destituirea din slujirea clericală, pentru apelurile împotriva hotărârilor de caterisire” [art. 55 (1) din Regulament], este format exclusiv din preoți: 1 președinte, 4 membri titulari, 2 supleanți și 1 grefier, aprobați de Sinodul Mitropolitan pentru un mandat de 4 ani.
Hotărârea luată de membrii Consistoriului va fi supusă aprobării Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului, iar apoi, după aprobare, poate fi contestată cu recurs la Consistoriul Superior Bisericesc [art. 155 (2) din Regulament]. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Sibiului)