Comunicat de presă: Ambasadorul Siriei a transmis Patriarhului României o invitaţie oficială de a vizita Siria

Un articol de: Ziarul Lumina - 28 Aprilie 2010

În ziua de 28 aprilie 2010, la Reşedinţa Patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit vizita Excelenţei Sale Domnul Walid Othman, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Arabe Siriene în România.

În cadrul întrevederii, Domnul Ambasador al Republicii Arabe Siriene în România a mulţumit pentru primire şi a făcut o scurtă prezentare a vieţii religioase şi culturale din Siria, subliniind relaţiile de bună convieţuire şi cooperare dintre creştini şi musulmani. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a apreciat spiritul de toleranţă religioasă din Siria şi a menţionat activitatea pastorală a părintelui Gheorghe Costea, preotul comunităţii ortodoxe române din Siria (înfiinţată în anul 2009), care, la sărbătoarea Sfintelor Paşti de anul acesta, a făcut o vizită pastorală şi românilor ortodocşi din capitala Libanului, Beirut, unde a oficiat Sfânta Liturghie. În continuare, Patriarhul României a apreciat că existenţa parohiei ortodoxe române la Damasc contribuie la o mai bună cunoaştere reciprocă. În acest context, Preafericirea Sa l-a informat pe domnul ambasador despre intenţia Centrului de Pelerinaje "Sfântul Apostol Pavel" al Patriarhiei Române de a extinde, în viitorul apropiat, în Siria şi Liban, pelerinajele organizate în Orientul Mijlociu cu scopul intensificării legăturilor culturale şi religioase dintre cele două ţări şi popoare. Cu acest prilej, Ambasadorul Siriei la Bucureşti a înmânat Preafericitului Părinte Patriarh Daniel o scrisoare de invitaţie din partea Ministrului Cultelor de a efectua un pelerinaj în Siria, pe urmele Sfântului Apostol Pavel, la biserici, mânăstiri şi alte vestigii creştine din această ţară din Orientul Mijlociu. Preafericirea Sa a mulţumit pentru invitaţie şi a precizat că aceasta va putea fi onorată probabil anul acesta, când agenda şi responsabilităţile vor permite organizarea unei astfel de vizite în Orientul Mijlociu, potrivit regulilor protocolare ortodoxe. În finalul întrevederii, în semn de preţuire, Excelenţa Sa Domnul Walid Othman a oferit în dar Preafericitului Părinte Patriarh Daniel un veşmânt arhieresc lucrat manual, timp de opt luni, într-o mânăstire ortodoxă din cuprinsul Patriarhiei Antiohiei şi a Întregului Orient. La rândul său, Patriarhul României a oferit Ambasadorului Siriei la Bucureşti daruri simbolice reprezentând Patriarhia Română.