Comunicat de presă cu privire la acuzaţiile domnului Vasile Huminiuc din Tocileni
Având în vedere acuzaţiile aduse în presă de către domnul Vasile Huminiuc din Tocileni (jud. Botoşani), din care rezultă că dumnealui s-ar fi adresat în trei rânduri instanţelor bisericeşti, fără a primi vreun răspuns, dorim să facem următoarele precizări:
Există o singură reclamaţie pe care domnul Vasile Huminiuc a trimis-o instituţiilor bisericeşti, anume cea trimisă direct la Patriarhia Română, înregistrată cu nr. 6534/27.06. 2012. Această reclamaţie era semnată de un număr de 49 de persoane, inclusiv de domnul Huminiuc, şi era îndreptată împotriva preotului Marin Octavian Poduţ, de la Parohia Tocileni, Protopopiatul Botoşani. În conformitate cu Legislaţia Bisericească, astfel de sesizări sunt redirecţionate eparhiilor de pe teritoriul cărora vin reclamaţiile, spre competentă soluţionare.
Astfel, Cancelaria Sfântului Sinod a înaintat Arhiepiscopiei Iaşilor o adresă la care erau ataşate reclamaţia şi listele cu cele 49 de semnături împotriva preotului Poduţ, adresă înregistrată la Centrul eparhial Iaşi cu nr. 8524/02.08.2012. Ca urmare a acestui document, s-a declanşat o procedură de cercetare disciplinară. Astfel, în data de 09.08.2012, Protopopiatul Botoşani a citat părţile implicate, aducându-le la cunoştinţă convocarea pentru ziua de marţi, 14 august 2012, ora 10:00, pentru cercetare. La această dată a avut loc cercetarea în biserica cu hramul „Înălţarea Domnului“ din Tocileni, la care s-au prezentat: reprezentanţii autorităţii bisericeşti (inspectorul bisericesc şi protopopul de Botoşani), preotul Octavian Poduţ (în calitate de reclamat) şi doar 10 din cei 49 de reclamanţi. De faţă a fost atunci inclusiv domnul Vasile Huminiuc, care a şi semnat, împreună cu celelalte persoane prezente în biserică, procesul-verbal de la finalizarea cercetării. S-a constatat atunci că domnul Vasile Huminiuc nu a putut să probeze decât o parte dintre acuzaţiile aduse preotului Poduţ, care au şi fost recunoscute de acesta şi pentru care a primit „avertisment şi dojană arhierească“ (pedeapsă prevăzută de art. 50, lit. a din Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale B.O.R.). O altă parte a acuzaţiilor nu a putut fi probată, iar unele plângeri din petiţie nu reflectau, în fapt, nemulţumiri ale credincioşilor din parohie.
În concluzie, nu există decât o singură reclamaţie făcută de domnul Vasile Huminiuc, cea din anul 2012, care a şi fost soluţionată la timpul respectiv de instanţele bisericeşti, în deplină conformitate cu procedurile aflate în vigoare.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor