Comunicat de presă: Grijă pentru popor, nu interes pentru partide
Biroul de Presă al Patriarhiei Române aduce la cunoştinţă opiniei publice faptul că folosirea imaginilor slujitorilor Bisericii Ortodoxe Române în scop electoral nu are acceptul Patriarhiei Române, întrucât contrazice hotărârile Sfântului Sinod, care afirmă neutralitatea Bisericii Ortodoxe Române în campaniile electorale ale diferitelor partide politice. Ca atare, Patriarhia Română îşi rezervă dreptul de a sesiza Biroul Electoral Central şi Consiliul Naţional al Audiovizualului asupra folosirii în interes electoral a imaginii unor slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române.
(Biroul de Presă al Patriarhiei Române)