Comunicat de presă privind situația pelerinilor români aflaţi în Israel la declanşarea războiului
În contextul dramatic creat acum câteva zile de începutul războiului din Israel, context în care au fost surprinși și cei aproape 800 de cetățeni români aflați în pelerinaj la Locurile Sfinte, Patriarhia Română face următoarele precizări legate de modul în care a evoluat situația acestora:
Încă de la declanșarea conflictului prin atacurile teroriste asupra Israelului, Patriarhia Română a comunicat constant cu Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada României la Tel Aviv, care au contribuit major la coordonarea activităților de repatriere în regim special a pelerinilor români aflați în diverse orașe din Israel.
Sediul Reprezentanței Patriarhiei Române la Locurile Sfinte din Ierusalim și Așezământul Românesc din Ierihon, care la rândul lor s-au aflat în permanentă legătură cu Ambasada României la Tel Aviv, au fost locuri de refugiu și sprijin pentru grupurile de pelerini ce s-au adăpostit inclusiv în bisericile celor două așezăminte.
Într-o foarte mare proporție, pelerinii români aflați în ultimele zile în Israel s-au întors cu bine acasă. Aceștia au făcut parte din grupuri care au călătorit organizat prin agenții de pelerinaj din mai multe eparhii: Bucureşti, Cluj, Maramureș, Deva, Oltenia, Vâlcea etc.
Cele 250 de persoane care au călătorit cu Agenția de Pelerinaje Basilica Travel a Patriarhiei Române au revenit acasă în două grupuri distincte, duminică dimineața (200 de persoane) și duminică seara (50 de persoane).
Cei care urmează să se întoarcă foarte curând sunt cazați în locuri cât mai sigure posibil (un grup se află în Iordania) și vor reveni cu zboruri ce decolează în funcție de aprobările autorităților militare israeliene.
Menționăm că toate pelerinajele în Țara Sfântă programate în următoarea perioadă vor fi suspendate și amânate până la restabilirea condițiilor depline de siguranță pe teritoriul statului Israel.
Patriarhia Română mulțumește pe această cale Ministerului Afacerilor Externe, Ambasadei României în Israel, în mod special domnului ambasador Radu Ioanid, precum și Părintelui arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, pentru cooperarea exemplară cu autoritățile locale în derularea operațiunilor de repatriere a pelerinilor români.
Biroul de presă al Patriarhiei Române
Citește și: Patriarhia Română își exprimă deplina solidaritate cu statul Israel